Am chibzuit mult aspura filmului, dar mai mult asupra reacţiei publicului feminin şi în special a prietenelor mele.
Binenţeles că o atare reacţie e şi bine motivată. Filmul tratează drama realităţii social-economice a Moldovei, care nu e deloc nouă, sau indiferentă tuturor celor ce „şi-au luat lumea’n cap şi s-au dus unde i-au dus ochii”, cum zice proverbul. Dar caracteristic este faptul că, fiind patologic „mândri”, zămisliţi în mod absurd, ne-am obişnuit să ne ascundem capul ca struţii, să ascundem adevărul urât, să tacem, să combatem şi să răzbatem, dar încâinaţi şi răzleţiţi, fiecare cu necazul său, fără un minim de solidaritate. E evident că şi în acest caz majoritatea a zis: „nu, nu-i adevărat, la noi aşa ceva nu poate fi”, sau „mie mi-e ruşine, cum se poate, ce femei, ce rasă de mame avem noi?!” „Noi! Moldovenii!, Noi nu... Noi...” Ce să zic, în afară de faptul că mi-e milă de cei care nu-şi dau seama că şi-au asumat toate responsabilităţile lumii, fără a-şi aminti de ceea ce este DREPTUL OMULUI.
Eu m-am reţinut norocoasă pentru că am avut mai multe competinţe care mi-au fost de folos la momentul colapsului economic familiar, dar bietele femei, care au fost mai puţin pregătite, sau chiar abandonate în voia soartei şi n-au putut conta pe nimeni, ar fi trebuit să aibă sprijinul SERVICIILOR SOCIALE DE STAT.
În aceste situaţii un cetăţean î-şi dă bine seama în ce tip de stat trăieşte şi ce fel de drepturi are. Deci, nu e de mirare faptul că filmul a fost cenzurat, era bine prevăzut. Mă deranjează mai mult spiritul patriahal al filmului, care în mod evident pune vina, oricum pe umerii FEMEEI. În mod foarte alegoric şi ridicol apare EA – femeia, care, trăind cu un anumit Don... nici măcar se expune, e atît de „neruşinoasă”! Ăsta este mesajul care vrea să trimită autorul şi ăsta este „mărul discordiei” între publicul feminin şi dânsul. În acest context consider că Dumnealui are nevoie acută de a studia bine, ( sau de a vrea să studieze), premizele anumitor comportamente a celor „judecate”.
Trebuie să fim bine conştienţi de faptul că societatea noastră a păstrat cu „mare grijă” anumite „tradiţii”, care au dat naştere unei părţi masculine moldave, profund conservative, autoritare, incapabile de a se adapta la orice schimbare a vieţii, unii bărbaţi plini de absurdă vanitate, lipsiţi de responsabilitate, violenţi şi slabi de caracter, care au pus pe fugă de la baştină multe femei, neapărate. E inutil să ne ascundem de ceea ce este evident. În multe cazuri bărbatul şi-a vărsat necazul în bătăi, distrugând ceea, ce era mai scump – familia.
E foarte simplu să judecăm pe cea, care e destul de vulnerabilă ca să fie „arătată cu degetul” cum spune moldoveanul. Vreau să văd curajosul, care-şi va îndrepta judecata direcţilor responsabili de dezastrul economic şi necazul poporului împrăştiat pe tot globul. „Arrivederci...” trage în ea, femeia şi ăsta este faptul, care doare mai mult. Eu, însă, sper că autorul a vrut să mai zică şi altceva... „voi, cei ce aţi gustat din „agheazma democraţiei”, aţi atins un nivel de trai mai bun, aveţi exemple de alt gen de gestiune a treburilor – DEŞTEPTAŢI-VĂ, veniţi, promovaţi o altă filozofie a vietii!”
Sunt profund indignată şi exprim solidaritatea mea totală cu mamele moldave, care pentru a-şi tutela copiii, existenţa şi viitorul lor au ales nefasta cale a emigaţiei. Tot în acest context invoc cei ce pot contribui la îmbunătăţirea soartei noastre, a FEMEILOR, indiferent de nazionalitate, vârstă şi credinţă, să-şi asume responsabilităţile respective de a ne deschide porţile caselor şi a ne da posibilitatea de a trăi paşnic şi uman sub TUTELA STATULUI, TUTELA FEMEIEI ŞI A COPILULUI, fără a ne expune în bătaia soartei cum deja s-a întâmplat.
ANONIM
ROMA
SUCCESUL FILMULUI IN ITALIA- VENEZIA
Am visionat filmul "Arrivederci" la Venetia intr-o salà de 150 de persoane fara locuri libere si pot sà và asigur ca a avut un succes extraordinar. Am auzit complimente fie din partea moldovenilor cit si a italienilor. Italienii prezenti au fost incintati de comentariile facute de moldoveni si au apreciat toti mesajul social, spiritual, provocator chiar, redat in acest film. Imi pare rau cind noi, moldovenii, nu gasim curajul sa privim realitatea in fata si s-o infruntam asa cum este. In asa mod nu vom creste niciodata. Oameni buni, acesta este un film artistic, nu este politica. Se trateaza o problema socialà si ca orice film are limitele sale (de timp, spatiu, s.a.). Acesta este doar inceputul si bravo regizorului ca a "rupt ghiata". Sint sigur ca in urmatorii ani vor aparea multe alte filme asemanatoare, dar meritul este ca s-a gasit cineva ce ne-a ajutat sà redam ceia ce tineam de mult timp ascuns in sufletele noastre. Multumim d-lui Jereghi si succese pe viitor !!!
Din partea asociatiei culturale moldovenesti de la Venetia - Dacia.
22/03/2009
COMMENTO AL FILM :
Per un “Arrivederci” meno amaro
E’ un film coraggioso, Arrivederci , del regista moldavo Valeriu Jereghi.
Parla di problemi talmente strutturali nei paesi a forte tasso emigratorio da apparire irrisolvibili e quindi censurabili. E non solo censurabili, ma di fatto censurati da chi li vive in prima persona, quasi fosse una colpa o una vergogna l’essere nati poveri, in un paese povero ed essere stati costretti ad emigrare.
E’ un film saturo di emozioni, melanconico e amaro, Arrivederci, prodotto dallo sguardo di un regista che fortemente si identifica con alcune delle vittime che l’ emigrazione falcidia, quelle che chi va via si lascia alle spalle.
E’ un film lento e studiato, girato in bianco e nero, in cui convivono la raffigurazione iconica, la rarefazione mistica del cineasta russo Tarkovskij ed i toni molto più enfatici dei neo-realisti italiani. Quasi un invito straziante agli spettatori ad aggiungere di persona i colori, le sfumature. Ad entrare in risonanza con la materia dura, pietrosa, di cui è fatto il film. E, soprattutto, a colmare un’ assenza.
Un invito che io, mamma e migrante privilegiata, non posso non cogliere…
Il film è tutto costruito su un personaggio di cui nulla si sa e nulla si vede, una madre che ha lasciato soli in Moldavia per migrare in Italia due bambini, un fratello maggiore e una sorellina, che insieme raggiungono forse a mala pena i 16 anni. In una società povera e rurale i due bambini si arrabattano per vivere, soprattutto grazie alla caparbia e fiera capacità di sopravvivenza del più grande dei due. Ma non è tanto la durezza delle condizioni di vita, il prematuro incontro con le necessità spietate della povertà e dell’ assenza di figure di riferimento a costituire il nucleo del film. Piuttosto, è la dialettica tra l’ assenza materiale della madre e la presenza di lei nella memoria, nei gesti e nel desiderio struggente del figlio maggiore a tessere la trama del film, che poi è solo un’ attesa senza fine.
Sono quattro le sequenze del film che più mi hanno colpito e che desidero commentare.
Il film si apre con il risveglio dei due bambini; capiamo dalla determinazione che il maschietto mette nel pettinare la sorellina, dall’ attenzione nel consolarla, che a lui spetta il ruolo materno della cura. Con un significato non recondito : la madre ha curato amorevolmente e a lungo quel figlio se è riuscita a tramandare il suo ruolo, a instillare in lui non solo la devozione che il bambino le dedica ma anche i gesti quotidiani del contatto quotidiano con il corpo dell’altro, che si fa arrendevole, corpo di figlio/figlia.
In un significato forse più lontano, ma su cui vale la pena di interrogarsi ugualmente, il ruolo materno assunto da un piccolo rappresentante del genere maschile appare come la rottura fortuita di una catena di eventi che portano le donne piuttosto che gli uomini ad eccellere nei ruoli della cura. L’ emigrazione della madre, probabilmente in Italia per essere badante, porta un figlio ad essere badante dell’ altra figlia. Come a dire che la povertà e l’ emigrazione possono stravolgere i confini di quello che chiamiamo famiglia, di quello che chiamiamo ruolo genitoriale, di quello che consideriamo ruolo maschile o femminile. Un salto nel buio nell’arco di una generazione fa precipitare su un cucciolo d’ uomo un destino che tradizioni valoriali sedimentate lentamente nei secoli hanno invece riservato alle donne.
Nella seconda sequenza, il bambino ascolta, cuffie agli orecchi mentre sale sul monte, la canzone “O sole mio” che lo connette all’ Italia, un paese misterioso, dove la madre vive (o non vive più). Questa e le altre canzoni napoletane della colonna sonora di questa parte del film, sono anche le canzoni che gli emigranti italiani in tutto il mondo si portano dietro per ricordare la patria. Come a dire che l’emigrazione ha un linguaggio unico, scandito tra le note alte del desiderio e quelle basse della nostalgia. E l’ emigrazione ha i suoi tempi, un presente schiacciato tra passato e futuro, entrambi coniugati con il modo condizionale del “se…”
Nella terza sequenza, l’ arrivo al primo giorno di scuola in ritardo del bambino ci porta all’ interno della trasmissione valoriale che è di nuovo affidata ad un personaggio femminile. Una giovane maestra declama con vigore un poema sulla madre-patria. L’ assenza della madre si fa duplice e raddoppiato il dolore del bimbo. Se l’ apprendimento di una lingua è sempre l’ apprendimento di una lingua materna, chi non ha madre con cui condividerla, cosa apprenderà ?
C’ è infine l’ ultima, amarissima sequenza su cui si chiude il film, con la tragica fine di un contadino, un personaggio solo apparentemente secondario, forse un alter-ego del regista, che, parlando con un vicino, niente aveva voluto ammettere del suo dolore nello scoprire che la moglie emigrata in Italia conviveva ormai con un ruba-cuori italiano dipinto con toni foschi. Nell’ orgoglio, nella chiusura su se stessi che non vuole ammettere il disagio, si consumano molte delle tragedie dell’ emigrazione. Non si capisce l’ emigrazione se non si capisce l’orgoglio di chi emigra. Si parte per non voler essere sconfitti. Non si torna per paura di ammettere una sconfitta agli occhi dei compaesani. E chi resta, soprattutto se non è più un bambino, vive come già una sconfitta il dovere aggrapparsi alla speranza di un improbabile ritorno di chi ama.
Arrivederci è più di un film : è un incontro. Quello verificatosi, come ci ha raccontato il regista nella proiezione organizzata da Assomoldave il 15 marzo a Roma, tra lui e un turista italiano in Moldavia che l’ha convinto a girare il film dopo aver incontrato i due bambini della storia ed aver cercato invano di aiutarli. Questo incontro tra lo sguardo del nativo e lo sguardo “altro” che può permettersi di vedere ciò che a noi fa troppo male notare, a costituire a mio avviso l’ eredità più preziosa del film. Perché due occhi più due non sono solo quattro occhi, ma una nuova idea per le mani e gambe che servono a far camminare i progetti che bisogna costruire per aiutare i poveri del mondo.
Arrivederci è più di un film : è un progetto. Anzi non uno, ma dieci, cento, mille progetti di “empowerment” per le popolazioni migranti, perché è solo l’ aiuto all’ auto-aiuto che si rivela aiuto duraturo. Con questa finalità in mente si può inoltre stabilire una relazione paritaria tra chi sente di avere avuto di più e chi sente di avere avuto di meno, per poi arrivare a una nuova capacità di sviluppare un proprio progetto di vita e di sentirsi più padrone del proprio destino. Per questo motivo, raccolgo l’ invito implicito del film e metto le mie energie al servizio di un progetto: costruire una rete di gruppi di contatto tra donne originarie di Roma e donne migranti per elaborare insieme la sofferenza dell’ essere lontane dai propri cari e, al tempo stesso, offrire soluzioni concrete che aiutino il mantenimento e il miglioramento della relazione madre-figli.
Condivido questo progetto con la rete di donne che aderiscono al COORDINAMENTO DONNE CONTRO IL RAZZISMO - donnecontroilrazzismo@yahoo.it e spero di poter facilitare uno di questi gruppi insieme a Tatiana Nogailic di Assomoldave (assomoldave@gmail.com).
Maria Emanuela Galanti
Roma, 30 marzo 2009 http://www.emanuelagalanti.eu/
Cata pudoare si mandrie de tara in unele comentarii, pana la sila. Nu va doare ca realitatea e mult mai cruda?
"Moldovenii din Italia", mama ce si-a lasat prencul sa creasca fara dragostea ei fdoar pt a avea bani sa mai schimbe garduri, sa cumpere video, masini, etc - o faceti pe strutul.
E grav ceea ce se intapla cu geeratia noastra in crestere, e MARE saracie in Moldova, avem oameni f.buni, dar avem si de acei care nu stiu sa compatimeasca. Daca ati fost atenti - filmul are un sfarsit optimist. Acest copil nenorocit va infrunta greutatile si va deveni OM, care, cu siguranta, nu-si va lasa copii sa creasca singurei. Referitor la vanzare. Bravo si osanale unui regizor moldovean, care a creat o opera apreciata peste hotare.
E dreptul lui sa-si vanda munca si daca DEBILII din Moldova nu au nevoie sa pastreze patrimoniul, care este vina regizorului?
El trebuie sa traiasca, asta este unica lui sursa de venit. Nu va deranjeaza ca Jereghi a umblat mai bine de un an prin birourile prostilor de la conducere cu un scenariu unical despre Moldova si a fost, pana la urma, impus sa caute producatori straini? In acelasi timp un impotent ca vasilache mananca milioane de lei pt o aberatie de film, in care batraoara lui sotie o joaca pe Ileana Cosanzeana. ganditi-va inainte de a va expune parerea.
de Laurentia 26/03/2009
Recensione:
. Le immagini del film "Arrivederci" di Valeriu Jereghi ci trasportano in quel neorealismo dei grandi registi che hanno fatto la storia del cinema italiano.
.. Il regista Valeriu Jereghi, con il suo film ha volutamente dato non una ma diverse chiavi di lettura allo spettatore, i dialoghi sono sintetizzati intenzionalmente per lasciare ampio spazio alle immagini suggestive e non prive di forti emozioni, rafforzate con la scelta di canzoni cantate dalla celebre Maria Tànase, definita la Edith Piaf di Bucarest.
... Il film "Arrivederci" di Valeriu Jereghi, potrebbe essere considerato dal pubblico un documentario e reputato denigratorio, poichè lascia un turbamento profondo, ma in realtà è soltanto uno spaccato di vita sociale, la sua trama, con la sua commozione può essere trasferita in qualunque paese del mondo.
Daniele Giordano, 28 marzo 2009 Torino (Italia)
lunedì 30 marzo 2009
lunedì 23 marzo 2009
Francesco Gagliardi Production a procurat dreptul de distribuire a filmului „Arrividerci”
2009-03-21/12:22
Compania italiană de filme „Francesco Gagliardi Production” a procurat pentru următorii 15 ani dreptul de distribuire a filmului „Arrividerci”, realizat de regizorul şi operatorul din R. Moldova Valeriu Jereghi.
Contractul a fost semnat vineri, 20 martie, la Roma.Valeriu Jereghi a spus pentru Info-Prim Neo că „Francesco Gagliardi Production” îşi asumă dreptul de a transpune filmul de pe video pe peliculă cinematografică, să prezinte „Arrividerci” la festivaluri de film din Italia, să desfăşoare o campanie publicitară pentru a prezenta filmul publicului larg în cinematografele din Italia şi la posturile de televiziune RAI 3 şi SKY, precum şi să-l tirajeze pe DVD-uri.
Regizorul a mai spus, că după câteva proiectări în Roma,Veneţia, Torino, filmul „Arrividerci” s-a bucurat de susţinerea autorităţilor centrale şi locale din Italia, precum şi a organizaţiilor non-guvernamentale, inclusiv cele înfiinţate de moldoveni din această ţară.Semnatarii contractului – „Francesco Gagliardi Production” şi “Prim-Plan Studio” care a produs filmul şi al cărui director artistic este Valeriu Jereghi – au convenit că la începutul lunii iunie filmul va fi demonstrat în cea mai prestigioasă sală din Roma, „AUDITORIUM”, care are 7 mii de locuri şi unde vor fi prezenţi conducătorii Italiei, a primăriei din Roma.„Arrivederci” este o poveste despre drama a doi copii, de 5 şi 7 ani, a căror mamă este plecată la muncă în Italia. Tatăl a plecat din familie cu ceva timp mai devreme. Copii locuiesc singuri, supravieţuiesc sărăciei, se susţin unul pe altul şi visează să crească mari şi să ajungă în Italia, unde se află mama lor.
Tot în aceste zile, în Italia, s-a decis, practic, soarta scenariului „Păsări călătoare”, semnat de Valeriu Jereghi. Scenariul, care povesteşte despre o perioadă dificilă din istoria Moldovei şi despre dragostea a trei surori faţă de un soldat român, un italian şi un rus, se află de mai bine de un an în sertarele Ministerului Culturii.Regizorul spune că, după ce a înţeles că nu va putea realiza acest proiect în Moldova, a tradus scenariul în limba italiană şi l-a prezentat producătorului italian Francesco Gagliardi.
S-a decis că pelicula va fi produsă de Societa di Produzione Cinematografica “Francesco Gagliardi Production”„Prim-Plan Studio” şi compania „TriT” a lui Nikita Mihalkov din Rusia. Producătorul italian insistă asupra implicării în filmări a starurilor cu renume mondial. Dreptul de ecranizare aparţine producătorului italian. Filmările vor avea loc în Moldova şi Italia.
Fonte: http://www.info-prim.md/?x=&y=22158
2009-03-21/12:22
Compania italiană de filme „Francesco Gagliardi Production” a procurat pentru următorii 15 ani dreptul de distribuire a filmului „Arrividerci”, realizat de regizorul şi operatorul din R. Moldova Valeriu Jereghi.
Contractul a fost semnat vineri, 20 martie, la Roma.Valeriu Jereghi a spus pentru Info-Prim Neo că „Francesco Gagliardi Production” îşi asumă dreptul de a transpune filmul de pe video pe peliculă cinematografică, să prezinte „Arrividerci” la festivaluri de film din Italia, să desfăşoare o campanie publicitară pentru a prezenta filmul publicului larg în cinematografele din Italia şi la posturile de televiziune RAI 3 şi SKY, precum şi să-l tirajeze pe DVD-uri.
Regizorul a mai spus, că după câteva proiectări în Roma,Veneţia, Torino, filmul „Arrividerci” s-a bucurat de susţinerea autorităţilor centrale şi locale din Italia, precum şi a organizaţiilor non-guvernamentale, inclusiv cele înfiinţate de moldoveni din această ţară.Semnatarii contractului – „Francesco Gagliardi Production” şi “Prim-Plan Studio” care a produs filmul şi al cărui director artistic este Valeriu Jereghi – au convenit că la începutul lunii iunie filmul va fi demonstrat în cea mai prestigioasă sală din Roma, „AUDITORIUM”, care are 7 mii de locuri şi unde vor fi prezenţi conducătorii Italiei, a primăriei din Roma.„Arrivederci” este o poveste despre drama a doi copii, de 5 şi 7 ani, a căror mamă este plecată la muncă în Italia. Tatăl a plecat din familie cu ceva timp mai devreme. Copii locuiesc singuri, supravieţuiesc sărăciei, se susţin unul pe altul şi visează să crească mari şi să ajungă în Italia, unde se află mama lor.
Tot în aceste zile, în Italia, s-a decis, practic, soarta scenariului „Păsări călătoare”, semnat de Valeriu Jereghi. Scenariul, care povesteşte despre o perioadă dificilă din istoria Moldovei şi despre dragostea a trei surori faţă de un soldat român, un italian şi un rus, se află de mai bine de un an în sertarele Ministerului Culturii.Regizorul spune că, după ce a înţeles că nu va putea realiza acest proiect în Moldova, a tradus scenariul în limba italiană şi l-a prezentat producătorului italian Francesco Gagliardi.
S-a decis că pelicula va fi produsă de Societa di Produzione Cinematografica “Francesco Gagliardi Production”„Prim-Plan Studio” şi compania „TriT” a lui Nikita Mihalkov din Rusia. Producătorul italian insistă asupra implicării în filmări a starurilor cu renume mondial. Dreptul de ecranizare aparţine producătorului italian. Filmările vor avea loc în Moldova şi Italia.
Fonte: http://www.info-prim.md/?x=&y=22158
sabato 21 marzo 2009
PRIMO COMMENTO AL FILM:
Il film, ambientato in uno scenario contadino, è in bianco e nero e pur senza interpreti femminili, pone al centro del racconto proprio la donna. Nella narrazione lo spettatore assiste ad usanze e costumi di vita contadina che ancora sopravvivono nel terzo millennio e che presto saranno dimenticati, lasciando alla storia una originale testimonianza.
Nella casa dove i fanciulli attendono la loro madre, le inquadrature delle suppellettili
illustrano l’estrema semplicità e povertà. Questi valori sono esaltati dal bianco e nero della pellicola, e tuttavia lo spettatore non può che interpretare a colori l’unico segno di modernità che squarcia quella semplicità contadina. Le federe dei cuscini che con geometrici disegni tradiscono il segno del nostro tempo e che, per abitudine, ogni spettatore vede ed interpreta a colori.
Il regista, con immagini e pochi dialoghi, illustra i valori umani che ancora esistono nelle piccole comunità, il sacrificio del lavoro, la solidarietà umana, l’orgoglio e la dignità della povera gente. Questi valori si contrappongono ai valori negativi del materialismo e del consumismo che pur non illustrati emergono indirettamente dai racconti sulle donne del villaggio che, emigrate, sembrano perse nel modernismo delle città italiane.
La figura femminile è assente e tuttavia se ne denuncia la sua indispensabile necessità. I guasti che la sua assenza procura a figli e mariti sono drammatici, e tuttavia allo stesso tempo rappresentano una denuncia, indiretta e implacabile, verso quegli stessi uomini che il sacrificio di emigrare lo affidano alle donne, che con le loro rimesse sostengono oggi le economie dei paesi dell’est.
Solo nell’ultima immagine del film appare il colore, è l’arcobaleno, i suoi colori bagnano di speranza la drammatica conclusiva scena di disperazione del film.
Tatiana Nogailic
Presidente Associazione Assomoldave
13/03/2009
Roma
SECONDO COMMENTO DEL FILM:
ARRIVEDERCI è un film che fa discutere e divide spettatori e critica.
Tra gli spettatori moldavi è sorprendente registrare giudizi che negano il valore del film semplicemente perchè queste persone negano la realtà rappresentata. In questi casi bisogna capire quali sono i motivi che spingono a rinnegare una realtà che il regista ha tratto dalle cronache della stessa Moldova, che raccontano di abbandoni e suicidi quali effetti della migrazione.
Forse non è noto, ma sembra che la storia raccontata tragga spunto da un fatto vero, che le riprese risultano fatte nello stesso luogo della vicenda, e che i due bambini attori erano compagni di scuola dei veri protagonisti della vicenda, inoltre le scene della campagna e delle usanze del villaggio sono state girate nei luoghi reali.
Insomma non erano ricostruzioni fatte negli studi cinematografici, non si tratta qui di quelle finzioni filmiche che suscitano nello spettatore le “emozioni forti” ma allo stesso tempo scrupolosamente attente a non turbare la coscienza di chi guarda.
Questo film emoziona non i sensi ma le coscienze, è questo il motivo che turba, che induce molti spettatori a negare la realtà che hanno visto nel film. Potranno anche negare quella realtà ma non la potranno più dimenticare perché resta incisa nelle coscienze. Questo è il valore e il messaggio del regista, “non dimenticare”. Coloro che negano la realtà per continuare a vivere in pace con la propria coscienza, al cinema vanno solo per ricavare delle pure sensazioni emotive .
Dai commenti emerge anche che taluni moldavi provino vergogna o sentono questo film come una offesa alla dignità della propria nazione. Evidentemente in Moldova, al contrario del cinema, la libertà dei mass-media non ha ancora raggiunto quella maturità che deve accompagnare un popolo a riconoscersi nei propri limiti e nei propri valori.
Si dirà che anche noi italiani abbiamo i nostri difetti, certo ma noi non li nascondiamo, e non ne abbiamo più vergogna, perché abbiamo imparato a discuterli senza nasconderli o rinnegarli. I nostri difetti ormai non li commentiamo più nel buoi delle sale cinematografiche, vengono annunciati tutti i giorni nei telegiornali e sulla stampa, li commentiamo negli show televisivi dove si illustrano scandali e comportamenti, mondezza e mafia, e della politica facciamo divertenti spettacoli di satira. In altri termini gli italiani convivono con i loro limiti, ne prendono coscienza senza rinnegarli e senza vergognarsi, perchè sapere da dove si proviene e conoscere i propri limiti da ad ogni popolo la possibilità e la forza di migliorarsi.
Luigi Neri
Presidente Associazione Ricerca & Sviluppo - ASSORICERCA
15/03/2009 Roma
TERZO COMMENTO DEL FILM
Guardando il film “Arrivederci” del regista Valeriu Jereghi si può dire che è duro in senso che tutti siamo abituati di presentare, di vedere la parte buona, bella di un paese, sopratutto se si tratta di un paese meno conosciuto. Ma questa è la realtà e si deve accertarla e di trovare le soluzioni adeguate.
Infatti la vita di un immigrante è molto difficile. Gli immigranti devono lasciare indietro la loro vita, quella che era prima di andare via, le loro tradizioni. Spesso l'impatto della nuova situazione può essere drammatico per loro. Purtroppo sono i bambini che risentano questo problema di più che un adulto.
La statistica mostra che almeno 600.000 persone hanno immigrato da Moldova, con una
popolazione di circa 4,3 milioni di abitanti. Secondo le dati statistici di UNICEF in 2004 sono stati 35.000 bambini che abitavano in Moldova senza nessun genitore e 75.000 con uno del genitori.
Purtroppo ogni anno questo numero è in crescita.
Questi bambini confrontano varie minacce; mentre che loro possono avere una situazione finanziaria migliore, egli spesso rischiano di avere una educazione morale e spirituale limitata.
Spesso loro si descrivono come abbandonati o pensano di loro male e per questo sono andati via i loro genitori. Si sentono pure condannati a vivere questo problema.
Pure io ho vissuto questa esperienza essere in pratica da sola con mia sorella più piccola di
me. Io avevo 17 anni e la mia sorellina 10 quando la nostra mamma è andata in Italia per lavorare e a migliorare la situazione finanziaria. Infatti mie un po' difficile ridare la mia esperienza. Vivere Tutti i giorni che verrà è quel bel giorno “di festa”, l'arrivo della mamma. Anzi per me sono stati Difficili quegli anni. Io dovevo fare la madre e anche la sorella. Avevo altre responsabilità a crescere ed a educare la mia sorella. Ma posso dire che in tutto questo è stato anche una parte positiva quella di essere autonoma, di avere più fiducia in me. Ho cominciato a vivere la vita di un adulto.
Dobbiamo fare tutto quello che è possibile per a migliorare la situazione dei questi bambini,
dandole più attenzione per non sentirsi da soli e di non sentire così forte la mancanza dei genitori.
Perché i bambini sono il nostro futuro, la nostra speranza. Proteggiamoli!
Arina Iavorschi
Studente FASS- PUST ANGELICUM ROMA
21/03/2009
QUARTO COMMENTO AL FILM
Due bambini, i loro gesti al risveglio. Due bambini soli. Le immagini in bianco e nero scorrono lentamente, in sala si può ‘sentire’ il peso di quello che si vede. Il film è il film moldavo Arrivederci di Valeriu Jereghi, la sala è quella del Serafico per una proiezione organizzata da Assomoldave ;la gran parte degli spettatori appartiene alla comunità moldava di Roma e provincia.
La storia colpisce al cuore e allo stomaco, una storia di abbandoni da parte di donne - madri, mogli - per emigrare in paesi lontani alla ricerca di lavoro e garantire a chi rimane una vita migliore. Madri e mogli che, come nel film, a volte perdono o vogliono perdere il legame con le loro radici e spariscono nel nulla.
Le donne (e gli uomini) presenti seguono in silenzio la storia che si dipana, trovando la voglia di sorridere solo per qualche attimo. Anche se con esiti diversi, è la loro storia di donne, che hanno lasciato in una città o villaggio moldavi figli e mariti per andare ad accudire figli e mariti altrui in città così diverse dalle loro, fra gente non sempre accogliente. Così è successo anche a Tatiana, la giovane e determinata presidente dell’Assomoldave.
Noi, donne italiane, non possiamo essere semplici spettatrici e siamo come loro coinvolte dalle immagini che vediamo. Non basta a frenare l’emozione sapere quanta ricchezza hanno significato per noi occidentali, e in particolare per l’Italia, il lavoro di intere popolazioni dell’Europa orientale; non basta sapere che tutte noi conosciamo o viviamo situazioni familiari che si mantengono grazie alla presenza di badanti rumene, ucraine, moldave; non basta che la nostra presenza testimonia la volontà di integrazione.
Cresce dentro di noi, insieme all’emozione, la consapevolezza che non c’è futuro per i nostri popoli se non si parte dalla difesa del ruolo delle donne nella società. Parità e dignità vuol dire dare a tutte le donne del mondo la possibilità vera di veder crescere i propri figli, di poterli svegliare ogni mattina, di accompagnarli a scuola, di essere sostenuta con servizi e supporti sociali in questo compito di ogni donna del mondo di riprodurre il proprio popolo.
Vuol dire permettere ai bambini di essere bambini e vivere la loro infanzia serenamente. Quelle mani che nel film impastano il pane, lavano i panni, tirano l’acqua dal pozzo, devono continuare ad essere mani adulte, in Moldavia, in Italia, in Africa , in Sudamerica, in India e in Cina.
Anche la stessa durezza della vita e dei rapporti devono essere scoperti con la guida dei genitori.
Prima le donne e i bambini’ non può essere una frase priva di senso ma un impegno fondante per uomini e governi.
L’Italia ha vissuto il dramma dell’emigrazione e non dimentichiamo che interi paesi del Sud o del Veneto si sono svuotati, centinaia di famiglie si sono divise, milioni di persone si sono allontanate ma anche che, grazie alle rimesse degli emigranti, chi è rimasto ha potuto costruire una casa, mangiare, far studiare i giovani.
La povertà non è una vergogna, mostrarla non è uno scandalo. E anche questo gli italiani lo sanno bene poichè, davanti agli splendidi film del neorealismo, che raccontavano un’Italia devastata dalla guerra e costretta ad arrangiarsi, un esponente politico di rilievo li criticò e affermò che ‘i panni sporchi si lavano in casa’… Noi, al contrario, pensiamo che non di panni sporchi si tratta ma di realtà davanti alle quali non si può tacere.
Il film comunque nella drammaticità della storia, invita alla speranza quando ci fa vedere ancora bambini che giocano e adulti del luogo , ma anche stranieri che aiutano, parlano, fanno ancora sognare questi bambini.
Questa speranza ce la vogliamo prendere tutta.Siamo uscite da quel pomeriggio in cui abbiamo visto Arrivederci rafforzate nella nostra convinzione di vivere insieme ad ogni donna moldava e ad ogni donna del mondo queste drammatici processi e ricercare insieme percorsi di conoscenza e solidarietà.
Madri per Roma Città Aperta
madrixromacittaperta.noblogs.org
16/03/2009
QUINTO COMMENTO
Il mio commento è molto personale e probabilmente deluderà quanti hanno privilegiato l’aspetto di denuncia sociale e politica del film. Perché io, in quelle scene così poetiche di una campagna abbandonata e di una vita di privazioni, sento la nostalgia di qualcosa che, da viziato occidentale dell’età dell’opulenza, non ho mai avuto. Una vita non artificiale e più autentica, una vita in cui un bambino non è trattato come un deficiente irresponsabile o come il cliente finale della distribuzione commerciale. Perciò non riesco a sentire un male di cui vergognarsi in un tipo di vita così arcaica e lontana dalle nostre abitudini.
Dove voi vedete l’orrore, io vedo qualcosa di buono. Certo, da correggere, da migliorare, ma da non buttare via completamente.
A parte queste considerazioni esistenziali, mi sembra che il motivo più interessante del film, quello che lo rende un film di denuncia forte e intelligente e non banale sia questo: l’immigrazione è finalmente mostrata nella sua faccia nascosta, il paese che presta la forza-lavoro e non quello che la sfrutta.
Finalmente si esce dalla retorica dell’immigrazione come possibilità, come risorsa, come incontro di culture diverse ecc. Punto di vista che è sempre molto egoistico e anti-democratico, in quanto riferito ai paesi e alle culture più forti, quelle ospitanti. Mentre non si chiede mai alle persone che emigrano quanto contente siano di contribuire a questo magnifico incontro di culture e arricchimento sociale e progresso economico.
Finalmente l’attenzione è spostata sui “vuoti” della globalizzazione, sull’impoverimento che crea, sulla crudeltà delle logiche sottostanti.
Non mi meravigliano le difficoltà di distribuzione che può aver incontrato il film, che scontenta sia i governanti del paese del regista, per ovvi motivi, sia i nostri (occidentali) paladini della globalizzazione e del progresso ad ogni costo, di destra e di sinistra, sia le componenti culturali più progressiste troppo abituate a vedere nello straniero una “causa” da difendere e troppo poco un essere umano da capire.
Flavio Ballarin
23/03/2009
SESTO COMMENTO
In merito al film arrivederci, posso dire che tratta uno dei punti più dolenti che lascia con se i fenomeni dell’immigrazione.
Quello che mi ha colpito, oltre la povertà che in fondo siamo abituati a vedere ed a conviverci noi che veniamo dai Paesi poveri è l’abbandono dei minori senza che una persona che si possa fare carico di loro, per me raffigura la povertà dell’Anima, dei sentimenti che è assai più dura.
Questo film farcendoci analizzare questi punti, fa si che non dobbiamo nascondere la realtà ma affrontarla e fare qualcosa perché non continui a succedere.
Noi donne, che lasciamo i nostri paesi con la speranza di una situazione economica migliore per la nostra famiglia non dobbiamo sentirci in colpa, se non, trattare affinchè questa situazione cambi, che i bambini non si sentano più abbandonati se non sicuri ed amati.
Devo fare i complimenti a coloro che hanno realizzato questo film, perché bisogna avere una forte sensibilità umana per trattare un tema così drammatico.
Avvocata . Palomino C. Gladys
23/03/2009
SETTIMO COMMENTO.
Per un “Arrivederci” meno amaro.
E’ un film coraggioso, Arrivederci , del regista moldavo Valeriu Jereghi. Parla di problemi talmente strutturali nei paesi a forte tasso emigratorio da apparire irrisolvibili e quindi censurabili. E non solo censurabili, ma di fatto censurati da chi li vive in prima persona, quasi fosse una colpa o una vergogna l’essere nati poveri, in un paese povero ed essere stati costretti ad emigrare.
E’ un film saturo di emozioni, melanconico e amaro, Arrivederci, prodotto dallo sguardo di un regista che fortemente si identifica con alcune delle vittime che l’ emigrazione falcidia, quelle che chi va via si lascia alle spalle.
E’ un film lento e studiato, girato in bianco e nero, in cui convivono la raffigurazione iconica, la rarefazione mistica del cineasta russo Tarkovskij ed i toni molto più enfatici dei neo-realisti italiani. Quasi un invito straziante agli spettatori ad aggiungere di persona i colori, le sfumature. Ad entrare in risonanza con la materia dura, pietrosa, di cui è fatto il film. E, soprattutto, a colmare un’ assenza.
Un invito che io, mamma e migrante privilegiata, non posso non cogliere…
Il film è tutto costruito su un personaggio di cui nulla si sa e nulla si vede, una madre che ha lasciato soli in Moldavia per migrare in Italia due bambini, un fratello maggiore e una sorellina, che insieme raggiungono forse a mala pena i 16 anni. In una società povera e rurale i due bambini si arrabattano per vivere, soprattutto grazie alla caparbia e fiera capacità di sopravvivenza del più grande dei due. Ma non è tanto la durezza delle condizioni di vita, il prematuro incontro con le necessità spietate della povertà e dell’ assenza di figure di riferimento a costituire il nucleo del film. Piuttosto, è la dialettica tra l’ assenza materiale della madre e la presenza di lei nella memoria, nei gesti e nel desiderio struggente del figlio maggiore a tessere la trama del film, che poi è solo un’ attesa senza fine.
Sono quattro le sequenze del film che più mi hanno colpito e che desidero commentare.
Il film si apre con il risveglio dei due bambini; capiamo dalla determinazione che il maschietto mette nel pettinare la sorellina, dall’ attenzione nel consolarla, che a lui spetta il ruolo materno della cura. Con un significato non recondito : la madre ha curato amorevolmente e a lungo quel figlio se è riuscita a tramandare il suo ruolo, a instillare in lui non solo la devozione che il bambino le dedica ma anche i gesti quotidiani del contatto quotidiano con il corpo dell’altro, che si fa arrendevole, corpo di figlio/figlia.
In un significato forse più lontano, ma su cui vale la pena di interrogarsi ugualmente, il ruolo materno assunto da un piccolo rappresentante del genere maschile appare come la rottura fortuita di una catena di eventi che portano le donne piuttosto che gli uomini ad eccellere nei ruoli della cura. L’ emigrazione della madre, probabilmente in Italia per essere badante, porta un figlio ad essere badante dell’ altra figlia. Come a dire che la povertà e l’ emigrazione possono stravolgere i confini di quello che chiamiamo famiglia, di quello che chiamiamo ruolo genitoriale, di quello che consideriamo ruolo maschile o femminile. Un salto nel buio nell’arco di una generazione fa precipitare su un cucciolo d’ uomo un destino che tradizioni valoriali sedimentate lentamente nei secoli hanno invece riservato alle donne.
Nella seconda sequenza, il bambino ascolta, cuffie agli orecchi mentre sale sul monte, la canzone “O sole mio” che lo connette all’ Italia, un paese misterioso, dove la madre vive (o non vive più). Questa e le altre canzoni napoletane della colonna sonora di questa parte del film, sono anche le canzoni che gli emigranti italiani in tutto il mondo si portano dietro per ricordare la patria. Come a dire che l’emigrazione ha un linguaggio unico, scandito tra le note alte del desiderio e quelle basse della nostalgia. E l’ emigrazione ha i suoi tempi, un presente schiacciato tra passato e futuro, entrambi coniugati con il modo condizionale del “se…”
Nella terza sequenza, l’ arrivo al primo giorno di scuola in ritardo del bambino ci porta all’ interno della trasmissione valoriale che è di nuovo affidata ad un personaggio femminile. Una giovane maestra declama con vigore un poema sulla madre-patria. L’ assenza della madre si fa duplice e raddoppiato il dolore del bimbo. Se l’ apprendimento di una lingua è sempre l’ apprendimento di una lingua materna, chi non ha madre con cui condividerla, cosa apprenderà ?
C’ è infine l’ ultima, amarissima sequenza su cui si chiude il film, con la tragica fine di un contadino, un personaggio solo apparentemente secondario, forse un alter-ego del regista, che, parlando con un vicino, niente aveva voluto ammettere del suo dolore nello scoprire che la moglie emigrata in Italia conviveva ormai con un ruba-cuori italiano dipinto con toni foschi. Nell’ orgoglio, nella chiusura su se stessi che non vuole ammettere il disagio, si consumano molte delle tragedie dell’ emigrazione. Non si capisce l’ emigrazione se non si capisce l’orgoglio di chi emigra. Si parte per non voler essere sconfitti. Non si torna per paura di ammettere una sconfitta agli occhi dei compaesani. E chi resta, soprattutto se non è più un bambino, vive come già una sconfitta il dovere aggrapparsi alla speranza di un improbabile ritorno di chi ama.
Arrivederci è più di un film : è un incontro. Quello verificatosi, come ci ha raccontato il regista nella proiezione organizzata da Assomoldave il 15 marzo a Roma, tra lui e un turista italiano in Moldavia che l’ha convinto a girare il film dopo aver incontrato i due bambini della storia ed aver cercato invano di aiutarli. Questo incontro tra lo sguardo del nativo e lo sguardo “altro” che può permettersi di vedere ciò che a noi fa troppo male notare, a costituire a mio avviso l’ eredità più preziosa del film. Perché due occhi più due non sono solo quattro occhi, ma una nuova idea per le mani e gambe che servono a far camminare i progetti che bisogna costruire per aiutare i poveri del mondo.
Arrivederci è più di un film : è un progetto. Anzi non uno, ma dieci, cento, mille progetti di “empowerment” per le popolazioni migranti, perché è solo l’ aiuto all’ auto-aiuto che si rivela aiuto duraturo. Con questa finalità in mente si può inoltre stabilire una relazione paritaria tra chi sente di avere avuto di più e chi sente di avere avuto di meno, per poi arrivare a una nuova capacità di sviluppare un proprio progetto di vita e di sentirsi più padrone del proprio destino. Per questo motivo, raccolgo l’ invito implicito del film e metto le mie energie al servizio di un progetto: costruire una rete di gruppi di contatto tra donne originarie di Roma e donne migranti per elaborare insieme la sofferenza dell’ essere lontane dai propri cari e, al tempo stesso, offrire soluzioni concrete che aiutino il mantenimento e il miglioramento della relazione madre-figli.
Condivido questo progetto con la rete di donne che aderiscono al COORDINAMENTO DONNE CONTRO IL RAZZISMO - donnecontroilrazzismo@yahoo.it e spero di poter facilitare uno di questi gruppi insieme a Tatiana Nogailic di Assomoldave (assomoldave@gmail.com).
Maria Emanuela Galanti Roma, 30 marzo 2009 www.emanuelagalanti.eu
OTTAVO COMMENTO
In merito al film ARRIVEDERCI devo dire che l'ho trovato molto bello, profondo e sopratutto realista. Lo so che a molti immigrati può far male vedere certe situazioni e molto spesso per dignità e pudore si preferisce negare che vi siamo queste situazioni ma al tempo tesso credo che sia giusto raccontare anche queste storie.
E' vero che non tutte le situazioni sono come quella vista nel film ma ci sono anche queste e servono per far capire con quale stato d'animo vivono tanti immigrati nel nostro paese Serve a far capire che tanti di loro se avessero avuto le condizioni giuste sarebbero rimasti nel loro paese con la loro famiglie e i loro figli invece di venire in Italia per cercare lavoro e mantenere i proprio cari in patria, magari rinunciando alle loro professioni, ai loro studi per fare lavori molto umili.
E' una pagina dura e cruda dell'immigrazione e bene avete fatto a farla vedere, speriamo che serva a tutti per riflettere e per affrontare il tema dell'immigrazione e dell'integrazione con un'altra sensibilità.Un ringraziamento particolare lo rigolo al regista, al produttore e ad Assomoldave che ha voluto organizzare la proiezione a Roma.
Federico Rocca
Consigliere Comunale di Roma
NONNO COMMENTO
Am chibzuit mult aspura filmului, dar mai mult asupra reacţiei publicului feminin şi în special a prietenelor mele. Binenţeles că o atare reacţie e şi bine motivată. Filmul tratează drama realităţii social-economice a Moldovei, care nu e deloc nouă, sau indiferentă tuturor celor ce „şi-au luat lumea’n cap şi s-au dus unde i-au dus ochii”, cum zice proverbul. Dar caracteristic este faptul că, fiind patologic „mândri”, zămisliţi în mod absurd, ne-am obişnuit să ne ascundem capul ca struţii, să ascundem adevărul urât, să tacem, să combatem şi să răzbatem, dar încâinaţi şi răzleţiţi, fiecare cu necazul său, fără un minim de solidaritate. E evident că şi în acest caz majoritatea a zis: „nu, nu-i adevărat, la noi aşa ceva nu poate fi”, sau „mie mi-e ruşine, cum se poate, ce femei, ce rasă de mame avem noi?!” „Noi! Moldovenii!, Noi nu... Noi...” Ce să zic, în afară de faptul că mi-e milă de cei care nu-şi dau seama că şi-au asumat toate responsabilităţile lumii, fără a-şi aminti de ceea ce este DREPTUL OMULUI. Eu m-am reţinut norocoasă pentru că am avut mai multe competinţe care mi-au fost de folos la momentul colapsului economic familiar, dar bietele femei, care au fost mai puţin pregătite, sau chiar abandonate în voia soartei şi n-au putut conta pe nimeni, ar fi trebuit să aibă sprijinul SERVICIILOR SOCIALE DE STAT. În aceste situaţii un cetăţean î-şi dă bine seama în ce tip de stat trăieşte şi ce fel de drepturi are. Deci, nu e de mirare faptul că filmul a fost cenzurat, era bine prevăzut. Mă deranjează mai mult spiritul patriahal al filmului, care în mod evident pune vina, oricum pe umerii FEMEEI. În mod foarte alegoric şi ridicol apare EA – femeia, care, trăind cu un anumit Don... nici măcar se expune, e atît de „neruşinoasă”! Ăsta este mesajul care vrea să trimită autorul şi ăsta este „mărul discordiei” între publicul feminin şi dânsul. În acest context consider că Dumnealui are nevoie acută de a studia bine, ( sau de a vrea să studieze), premizele anumitor comportamente a celor „judecate”. Trebuie să fim bine conştienţi de faptul că societatea noastră a păstrat cu „mare grijă” anumite „tradiţii”, care au dat naştere unei părţi masculine moldave, profund conservative, autoritare, incapabile de a se adapta la orice schimbare a vieţii, unii bărbaţi plini de absurdă vanitate, lipsiţi de responsabilitate, violenţi şi slabi de caracter, care au pus pe fugă de la baştină multe femei, neapărate. E inutil să ne ascundem de ceea ce este evident. În multe cazuri bărbatul şi-a vărsat necazul în bătăi, distrugând ceea, ce era mai scump – familia.E foarte simplu să judecăm pe cea, care e destul de vulnerabilă ca să fie „arătată cu degetul” cum spune moldoveanul. Vreau să văd curajosul, care-şi va îndrepta judecata direcţilor responsabili de dezastrul economic şi necazul poporului împrăştiat pe tot globul. „Arrivederci...” trage în ea, femeia şi ăsta este faptul, care doare mai mult. Eu, însă, sper că autorul a vrut să mai zică şi altceva... „voi, cei ce aţi gustat din „agheazma democraţiei”, aţi atins un nivel de trai mai bun, aveţi exemple de alt gen de gestiune a treburilor – DEŞTEPTAŢI-VĂ, veniţi, promovaţi o altă filozofie a vietii!” Sunt profund indignată şi exprim solidaritatea mea totală cu mamele moldave, care pentru a-şi tutela copiii, existenţa şi viitorul lor au ales nefasta cale a emigaţiei. Tot în acest context invoc cei ce pot contribui la îmbunătăţirea soartei noastre, a FEMEILOR, indiferent de nazionalitate, vârstă şi credinţă, să-şi asume responsabilităţile respective de a ne deschide porţile caselor şi a ne da posibilitatea de a trăi paşnic şi uman sub TUTELA STATULUI, TUTELA FEMEIEI ŞI A COPILULUI, fără a ne expune în bătaia soartei cum deja s-a întâmplat.
UNA MAMMA
-----------------------------------------------
Il film, ambientato in uno scenario contadino, è in bianco e nero e pur senza interpreti femminili, pone al centro del racconto proprio la donna. Nella narrazione lo spettatore assiste ad usanze e costumi di vita contadina che ancora sopravvivono nel terzo millennio e che presto saranno dimenticati, lasciando alla storia una originale testimonianza.
Nella casa dove i fanciulli attendono la loro madre, le inquadrature delle suppellettili
illustrano l’estrema semplicità e povertà. Questi valori sono esaltati dal bianco e nero della pellicola, e tuttavia lo spettatore non può che interpretare a colori l’unico segno di modernità che squarcia quella semplicità contadina. Le federe dei cuscini che con geometrici disegni tradiscono il segno del nostro tempo e che, per abitudine, ogni spettatore vede ed interpreta a colori.
Il regista, con immagini e pochi dialoghi, illustra i valori umani che ancora esistono nelle piccole comunità, il sacrificio del lavoro, la solidarietà umana, l’orgoglio e la dignità della povera gente. Questi valori si contrappongono ai valori negativi del materialismo e del consumismo che pur non illustrati emergono indirettamente dai racconti sulle donne del villaggio che, emigrate, sembrano perse nel modernismo delle città italiane.
La figura femminile è assente e tuttavia se ne denuncia la sua indispensabile necessità. I guasti che la sua assenza procura a figli e mariti sono drammatici, e tuttavia allo stesso tempo rappresentano una denuncia, indiretta e implacabile, verso quegli stessi uomini che il sacrificio di emigrare lo affidano alle donne, che con le loro rimesse sostengono oggi le economie dei paesi dell’est.
Solo nell’ultima immagine del film appare il colore, è l’arcobaleno, i suoi colori bagnano di speranza la drammatica conclusiva scena di disperazione del film.
Tatiana Nogailic
Presidente Associazione Assomoldave
13/03/2009
Roma
SECONDO COMMENTO DEL FILM:
ARRIVEDERCI è un film che fa discutere e divide spettatori e critica.
Tra gli spettatori moldavi è sorprendente registrare giudizi che negano il valore del film semplicemente perchè queste persone negano la realtà rappresentata. In questi casi bisogna capire quali sono i motivi che spingono a rinnegare una realtà che il regista ha tratto dalle cronache della stessa Moldova, che raccontano di abbandoni e suicidi quali effetti della migrazione.
Forse non è noto, ma sembra che la storia raccontata tragga spunto da un fatto vero, che le riprese risultano fatte nello stesso luogo della vicenda, e che i due bambini attori erano compagni di scuola dei veri protagonisti della vicenda, inoltre le scene della campagna e delle usanze del villaggio sono state girate nei luoghi reali.
Insomma non erano ricostruzioni fatte negli studi cinematografici, non si tratta qui di quelle finzioni filmiche che suscitano nello spettatore le “emozioni forti” ma allo stesso tempo scrupolosamente attente a non turbare la coscienza di chi guarda.
Questo film emoziona non i sensi ma le coscienze, è questo il motivo che turba, che induce molti spettatori a negare la realtà che hanno visto nel film. Potranno anche negare quella realtà ma non la potranno più dimenticare perché resta incisa nelle coscienze. Questo è il valore e il messaggio del regista, “non dimenticare”. Coloro che negano la realtà per continuare a vivere in pace con la propria coscienza, al cinema vanno solo per ricavare delle pure sensazioni emotive .
Dai commenti emerge anche che taluni moldavi provino vergogna o sentono questo film come una offesa alla dignità della propria nazione. Evidentemente in Moldova, al contrario del cinema, la libertà dei mass-media non ha ancora raggiunto quella maturità che deve accompagnare un popolo a riconoscersi nei propri limiti e nei propri valori.
Si dirà che anche noi italiani abbiamo i nostri difetti, certo ma noi non li nascondiamo, e non ne abbiamo più vergogna, perché abbiamo imparato a discuterli senza nasconderli o rinnegarli. I nostri difetti ormai non li commentiamo più nel buoi delle sale cinematografiche, vengono annunciati tutti i giorni nei telegiornali e sulla stampa, li commentiamo negli show televisivi dove si illustrano scandali e comportamenti, mondezza e mafia, e della politica facciamo divertenti spettacoli di satira. In altri termini gli italiani convivono con i loro limiti, ne prendono coscienza senza rinnegarli e senza vergognarsi, perchè sapere da dove si proviene e conoscere i propri limiti da ad ogni popolo la possibilità e la forza di migliorarsi.
Luigi Neri
Presidente Associazione Ricerca & Sviluppo - ASSORICERCA
15/03/2009 Roma
TERZO COMMENTO DEL FILM
Guardando il film “Arrivederci” del regista Valeriu Jereghi si può dire che è duro in senso che tutti siamo abituati di presentare, di vedere la parte buona, bella di un paese, sopratutto se si tratta di un paese meno conosciuto. Ma questa è la realtà e si deve accertarla e di trovare le soluzioni adeguate.
Infatti la vita di un immigrante è molto difficile. Gli immigranti devono lasciare indietro la loro vita, quella che era prima di andare via, le loro tradizioni. Spesso l'impatto della nuova situazione può essere drammatico per loro. Purtroppo sono i bambini che risentano questo problema di più che un adulto.
La statistica mostra che almeno 600.000 persone hanno immigrato da Moldova, con una
popolazione di circa 4,3 milioni di abitanti. Secondo le dati statistici di UNICEF in 2004 sono stati 35.000 bambini che abitavano in Moldova senza nessun genitore e 75.000 con uno del genitori.
Purtroppo ogni anno questo numero è in crescita.
Questi bambini confrontano varie minacce; mentre che loro possono avere una situazione finanziaria migliore, egli spesso rischiano di avere una educazione morale e spirituale limitata.
Spesso loro si descrivono come abbandonati o pensano di loro male e per questo sono andati via i loro genitori. Si sentono pure condannati a vivere questo problema.
Pure io ho vissuto questa esperienza essere in pratica da sola con mia sorella più piccola di
me. Io avevo 17 anni e la mia sorellina 10 quando la nostra mamma è andata in Italia per lavorare e a migliorare la situazione finanziaria. Infatti mie un po' difficile ridare la mia esperienza. Vivere Tutti i giorni che verrà è quel bel giorno “di festa”, l'arrivo della mamma. Anzi per me sono stati Difficili quegli anni. Io dovevo fare la madre e anche la sorella. Avevo altre responsabilità a crescere ed a educare la mia sorella. Ma posso dire che in tutto questo è stato anche una parte positiva quella di essere autonoma, di avere più fiducia in me. Ho cominciato a vivere la vita di un adulto.
Dobbiamo fare tutto quello che è possibile per a migliorare la situazione dei questi bambini,
dandole più attenzione per non sentirsi da soli e di non sentire così forte la mancanza dei genitori.
Perché i bambini sono il nostro futuro, la nostra speranza. Proteggiamoli!
Arina Iavorschi
Studente FASS- PUST ANGELICUM ROMA
21/03/2009
QUARTO COMMENTO AL FILM
Due bambini, i loro gesti al risveglio. Due bambini soli. Le immagini in bianco e nero scorrono lentamente, in sala si può ‘sentire’ il peso di quello che si vede. Il film è il film moldavo Arrivederci di Valeriu Jereghi, la sala è quella del Serafico per una proiezione organizzata da Assomoldave ;la gran parte degli spettatori appartiene alla comunità moldava di Roma e provincia.
La storia colpisce al cuore e allo stomaco, una storia di abbandoni da parte di donne - madri, mogli - per emigrare in paesi lontani alla ricerca di lavoro e garantire a chi rimane una vita migliore. Madri e mogli che, come nel film, a volte perdono o vogliono perdere il legame con le loro radici e spariscono nel nulla.
Le donne (e gli uomini) presenti seguono in silenzio la storia che si dipana, trovando la voglia di sorridere solo per qualche attimo. Anche se con esiti diversi, è la loro storia di donne, che hanno lasciato in una città o villaggio moldavi figli e mariti per andare ad accudire figli e mariti altrui in città così diverse dalle loro, fra gente non sempre accogliente. Così è successo anche a Tatiana, la giovane e determinata presidente dell’Assomoldave.
Noi, donne italiane, non possiamo essere semplici spettatrici e siamo come loro coinvolte dalle immagini che vediamo. Non basta a frenare l’emozione sapere quanta ricchezza hanno significato per noi occidentali, e in particolare per l’Italia, il lavoro di intere popolazioni dell’Europa orientale; non basta sapere che tutte noi conosciamo o viviamo situazioni familiari che si mantengono grazie alla presenza di badanti rumene, ucraine, moldave; non basta che la nostra presenza testimonia la volontà di integrazione.
Cresce dentro di noi, insieme all’emozione, la consapevolezza che non c’è futuro per i nostri popoli se non si parte dalla difesa del ruolo delle donne nella società. Parità e dignità vuol dire dare a tutte le donne del mondo la possibilità vera di veder crescere i propri figli, di poterli svegliare ogni mattina, di accompagnarli a scuola, di essere sostenuta con servizi e supporti sociali in questo compito di ogni donna del mondo di riprodurre il proprio popolo.
Vuol dire permettere ai bambini di essere bambini e vivere la loro infanzia serenamente. Quelle mani che nel film impastano il pane, lavano i panni, tirano l’acqua dal pozzo, devono continuare ad essere mani adulte, in Moldavia, in Italia, in Africa , in Sudamerica, in India e in Cina.
Anche la stessa durezza della vita e dei rapporti devono essere scoperti con la guida dei genitori.
Prima le donne e i bambini’ non può essere una frase priva di senso ma un impegno fondante per uomini e governi.
L’Italia ha vissuto il dramma dell’emigrazione e non dimentichiamo che interi paesi del Sud o del Veneto si sono svuotati, centinaia di famiglie si sono divise, milioni di persone si sono allontanate ma anche che, grazie alle rimesse degli emigranti, chi è rimasto ha potuto costruire una casa, mangiare, far studiare i giovani.
La povertà non è una vergogna, mostrarla non è uno scandalo. E anche questo gli italiani lo sanno bene poichè, davanti agli splendidi film del neorealismo, che raccontavano un’Italia devastata dalla guerra e costretta ad arrangiarsi, un esponente politico di rilievo li criticò e affermò che ‘i panni sporchi si lavano in casa’… Noi, al contrario, pensiamo che non di panni sporchi si tratta ma di realtà davanti alle quali non si può tacere.
Il film comunque nella drammaticità della storia, invita alla speranza quando ci fa vedere ancora bambini che giocano e adulti del luogo , ma anche stranieri che aiutano, parlano, fanno ancora sognare questi bambini.
Questa speranza ce la vogliamo prendere tutta.Siamo uscite da quel pomeriggio in cui abbiamo visto Arrivederci rafforzate nella nostra convinzione di vivere insieme ad ogni donna moldava e ad ogni donna del mondo queste drammatici processi e ricercare insieme percorsi di conoscenza e solidarietà.
Madri per Roma Città Aperta
madrixromacittaperta.noblogs.org
16/03/2009
QUINTO COMMENTO
Il mio commento è molto personale e probabilmente deluderà quanti hanno privilegiato l’aspetto di denuncia sociale e politica del film. Perché io, in quelle scene così poetiche di una campagna abbandonata e di una vita di privazioni, sento la nostalgia di qualcosa che, da viziato occidentale dell’età dell’opulenza, non ho mai avuto. Una vita non artificiale e più autentica, una vita in cui un bambino non è trattato come un deficiente irresponsabile o come il cliente finale della distribuzione commerciale. Perciò non riesco a sentire un male di cui vergognarsi in un tipo di vita così arcaica e lontana dalle nostre abitudini.
Dove voi vedete l’orrore, io vedo qualcosa di buono. Certo, da correggere, da migliorare, ma da non buttare via completamente.
A parte queste considerazioni esistenziali, mi sembra che il motivo più interessante del film, quello che lo rende un film di denuncia forte e intelligente e non banale sia questo: l’immigrazione è finalmente mostrata nella sua faccia nascosta, il paese che presta la forza-lavoro e non quello che la sfrutta.
Finalmente si esce dalla retorica dell’immigrazione come possibilità, come risorsa, come incontro di culture diverse ecc. Punto di vista che è sempre molto egoistico e anti-democratico, in quanto riferito ai paesi e alle culture più forti, quelle ospitanti. Mentre non si chiede mai alle persone che emigrano quanto contente siano di contribuire a questo magnifico incontro di culture e arricchimento sociale e progresso economico.
Finalmente l’attenzione è spostata sui “vuoti” della globalizzazione, sull’impoverimento che crea, sulla crudeltà delle logiche sottostanti.
Non mi meravigliano le difficoltà di distribuzione che può aver incontrato il film, che scontenta sia i governanti del paese del regista, per ovvi motivi, sia i nostri (occidentali) paladini della globalizzazione e del progresso ad ogni costo, di destra e di sinistra, sia le componenti culturali più progressiste troppo abituate a vedere nello straniero una “causa” da difendere e troppo poco un essere umano da capire.
Flavio Ballarin
23/03/2009
SESTO COMMENTO
In merito al film arrivederci, posso dire che tratta uno dei punti più dolenti che lascia con se i fenomeni dell’immigrazione.
Quello che mi ha colpito, oltre la povertà che in fondo siamo abituati a vedere ed a conviverci noi che veniamo dai Paesi poveri è l’abbandono dei minori senza che una persona che si possa fare carico di loro, per me raffigura la povertà dell’Anima, dei sentimenti che è assai più dura.
Questo film farcendoci analizzare questi punti, fa si che non dobbiamo nascondere la realtà ma affrontarla e fare qualcosa perché non continui a succedere.
Noi donne, che lasciamo i nostri paesi con la speranza di una situazione economica migliore per la nostra famiglia non dobbiamo sentirci in colpa, se non, trattare affinchè questa situazione cambi, che i bambini non si sentano più abbandonati se non sicuri ed amati.
Devo fare i complimenti a coloro che hanno realizzato questo film, perché bisogna avere una forte sensibilità umana per trattare un tema così drammatico.
Avvocata . Palomino C. Gladys
23/03/2009
SETTIMO COMMENTO.
Per un “Arrivederci” meno amaro.
E’ un film coraggioso, Arrivederci , del regista moldavo Valeriu Jereghi. Parla di problemi talmente strutturali nei paesi a forte tasso emigratorio da apparire irrisolvibili e quindi censurabili. E non solo censurabili, ma di fatto censurati da chi li vive in prima persona, quasi fosse una colpa o una vergogna l’essere nati poveri, in un paese povero ed essere stati costretti ad emigrare.
E’ un film saturo di emozioni, melanconico e amaro, Arrivederci, prodotto dallo sguardo di un regista che fortemente si identifica con alcune delle vittime che l’ emigrazione falcidia, quelle che chi va via si lascia alle spalle.
E’ un film lento e studiato, girato in bianco e nero, in cui convivono la raffigurazione iconica, la rarefazione mistica del cineasta russo Tarkovskij ed i toni molto più enfatici dei neo-realisti italiani. Quasi un invito straziante agli spettatori ad aggiungere di persona i colori, le sfumature. Ad entrare in risonanza con la materia dura, pietrosa, di cui è fatto il film. E, soprattutto, a colmare un’ assenza.
Un invito che io, mamma e migrante privilegiata, non posso non cogliere…
Il film è tutto costruito su un personaggio di cui nulla si sa e nulla si vede, una madre che ha lasciato soli in Moldavia per migrare in Italia due bambini, un fratello maggiore e una sorellina, che insieme raggiungono forse a mala pena i 16 anni. In una società povera e rurale i due bambini si arrabattano per vivere, soprattutto grazie alla caparbia e fiera capacità di sopravvivenza del più grande dei due. Ma non è tanto la durezza delle condizioni di vita, il prematuro incontro con le necessità spietate della povertà e dell’ assenza di figure di riferimento a costituire il nucleo del film. Piuttosto, è la dialettica tra l’ assenza materiale della madre e la presenza di lei nella memoria, nei gesti e nel desiderio struggente del figlio maggiore a tessere la trama del film, che poi è solo un’ attesa senza fine.
Sono quattro le sequenze del film che più mi hanno colpito e che desidero commentare.
Il film si apre con il risveglio dei due bambini; capiamo dalla determinazione che il maschietto mette nel pettinare la sorellina, dall’ attenzione nel consolarla, che a lui spetta il ruolo materno della cura. Con un significato non recondito : la madre ha curato amorevolmente e a lungo quel figlio se è riuscita a tramandare il suo ruolo, a instillare in lui non solo la devozione che il bambino le dedica ma anche i gesti quotidiani del contatto quotidiano con il corpo dell’altro, che si fa arrendevole, corpo di figlio/figlia.
In un significato forse più lontano, ma su cui vale la pena di interrogarsi ugualmente, il ruolo materno assunto da un piccolo rappresentante del genere maschile appare come la rottura fortuita di una catena di eventi che portano le donne piuttosto che gli uomini ad eccellere nei ruoli della cura. L’ emigrazione della madre, probabilmente in Italia per essere badante, porta un figlio ad essere badante dell’ altra figlia. Come a dire che la povertà e l’ emigrazione possono stravolgere i confini di quello che chiamiamo famiglia, di quello che chiamiamo ruolo genitoriale, di quello che consideriamo ruolo maschile o femminile. Un salto nel buio nell’arco di una generazione fa precipitare su un cucciolo d’ uomo un destino che tradizioni valoriali sedimentate lentamente nei secoli hanno invece riservato alle donne.
Nella seconda sequenza, il bambino ascolta, cuffie agli orecchi mentre sale sul monte, la canzone “O sole mio” che lo connette all’ Italia, un paese misterioso, dove la madre vive (o non vive più). Questa e le altre canzoni napoletane della colonna sonora di questa parte del film, sono anche le canzoni che gli emigranti italiani in tutto il mondo si portano dietro per ricordare la patria. Come a dire che l’emigrazione ha un linguaggio unico, scandito tra le note alte del desiderio e quelle basse della nostalgia. E l’ emigrazione ha i suoi tempi, un presente schiacciato tra passato e futuro, entrambi coniugati con il modo condizionale del “se…”
Nella terza sequenza, l’ arrivo al primo giorno di scuola in ritardo del bambino ci porta all’ interno della trasmissione valoriale che è di nuovo affidata ad un personaggio femminile. Una giovane maestra declama con vigore un poema sulla madre-patria. L’ assenza della madre si fa duplice e raddoppiato il dolore del bimbo. Se l’ apprendimento di una lingua è sempre l’ apprendimento di una lingua materna, chi non ha madre con cui condividerla, cosa apprenderà ?
C’ è infine l’ ultima, amarissima sequenza su cui si chiude il film, con la tragica fine di un contadino, un personaggio solo apparentemente secondario, forse un alter-ego del regista, che, parlando con un vicino, niente aveva voluto ammettere del suo dolore nello scoprire che la moglie emigrata in Italia conviveva ormai con un ruba-cuori italiano dipinto con toni foschi. Nell’ orgoglio, nella chiusura su se stessi che non vuole ammettere il disagio, si consumano molte delle tragedie dell’ emigrazione. Non si capisce l’ emigrazione se non si capisce l’orgoglio di chi emigra. Si parte per non voler essere sconfitti. Non si torna per paura di ammettere una sconfitta agli occhi dei compaesani. E chi resta, soprattutto se non è più un bambino, vive come già una sconfitta il dovere aggrapparsi alla speranza di un improbabile ritorno di chi ama.
Arrivederci è più di un film : è un incontro. Quello verificatosi, come ci ha raccontato il regista nella proiezione organizzata da Assomoldave il 15 marzo a Roma, tra lui e un turista italiano in Moldavia che l’ha convinto a girare il film dopo aver incontrato i due bambini della storia ed aver cercato invano di aiutarli. Questo incontro tra lo sguardo del nativo e lo sguardo “altro” che può permettersi di vedere ciò che a noi fa troppo male notare, a costituire a mio avviso l’ eredità più preziosa del film. Perché due occhi più due non sono solo quattro occhi, ma una nuova idea per le mani e gambe che servono a far camminare i progetti che bisogna costruire per aiutare i poveri del mondo.
Arrivederci è più di un film : è un progetto. Anzi non uno, ma dieci, cento, mille progetti di “empowerment” per le popolazioni migranti, perché è solo l’ aiuto all’ auto-aiuto che si rivela aiuto duraturo. Con questa finalità in mente si può inoltre stabilire una relazione paritaria tra chi sente di avere avuto di più e chi sente di avere avuto di meno, per poi arrivare a una nuova capacità di sviluppare un proprio progetto di vita e di sentirsi più padrone del proprio destino. Per questo motivo, raccolgo l’ invito implicito del film e metto le mie energie al servizio di un progetto: costruire una rete di gruppi di contatto tra donne originarie di Roma e donne migranti per elaborare insieme la sofferenza dell’ essere lontane dai propri cari e, al tempo stesso, offrire soluzioni concrete che aiutino il mantenimento e il miglioramento della relazione madre-figli.
Condivido questo progetto con la rete di donne che aderiscono al COORDINAMENTO DONNE CONTRO IL RAZZISMO - donnecontroilrazzismo@yahoo.it e spero di poter facilitare uno di questi gruppi insieme a Tatiana Nogailic di Assomoldave (assomoldave@gmail.com).
Maria Emanuela Galanti Roma, 30 marzo 2009 www.emanuelagalanti.eu
OTTAVO COMMENTO
In merito al film ARRIVEDERCI devo dire che l'ho trovato molto bello, profondo e sopratutto realista. Lo so che a molti immigrati può far male vedere certe situazioni e molto spesso per dignità e pudore si preferisce negare che vi siamo queste situazioni ma al tempo tesso credo che sia giusto raccontare anche queste storie.
E' vero che non tutte le situazioni sono come quella vista nel film ma ci sono anche queste e servono per far capire con quale stato d'animo vivono tanti immigrati nel nostro paese Serve a far capire che tanti di loro se avessero avuto le condizioni giuste sarebbero rimasti nel loro paese con la loro famiglie e i loro figli invece di venire in Italia per cercare lavoro e mantenere i proprio cari in patria, magari rinunciando alle loro professioni, ai loro studi per fare lavori molto umili.
E' una pagina dura e cruda dell'immigrazione e bene avete fatto a farla vedere, speriamo che serva a tutti per riflettere e per affrontare il tema dell'immigrazione e dell'integrazione con un'altra sensibilità.Un ringraziamento particolare lo rigolo al regista, al produttore e ad Assomoldave che ha voluto organizzare la proiezione a Roma.
Federico Rocca
Consigliere Comunale di Roma
NONNO COMMENTO
Am chibzuit mult aspura filmului, dar mai mult asupra reacţiei publicului feminin şi în special a prietenelor mele. Binenţeles că o atare reacţie e şi bine motivată. Filmul tratează drama realităţii social-economice a Moldovei, care nu e deloc nouă, sau indiferentă tuturor celor ce „şi-au luat lumea’n cap şi s-au dus unde i-au dus ochii”, cum zice proverbul. Dar caracteristic este faptul că, fiind patologic „mândri”, zămisliţi în mod absurd, ne-am obişnuit să ne ascundem capul ca struţii, să ascundem adevărul urât, să tacem, să combatem şi să răzbatem, dar încâinaţi şi răzleţiţi, fiecare cu necazul său, fără un minim de solidaritate. E evident că şi în acest caz majoritatea a zis: „nu, nu-i adevărat, la noi aşa ceva nu poate fi”, sau „mie mi-e ruşine, cum se poate, ce femei, ce rasă de mame avem noi?!” „Noi! Moldovenii!, Noi nu... Noi...” Ce să zic, în afară de faptul că mi-e milă de cei care nu-şi dau seama că şi-au asumat toate responsabilităţile lumii, fără a-şi aminti de ceea ce este DREPTUL OMULUI. Eu m-am reţinut norocoasă pentru că am avut mai multe competinţe care mi-au fost de folos la momentul colapsului economic familiar, dar bietele femei, care au fost mai puţin pregătite, sau chiar abandonate în voia soartei şi n-au putut conta pe nimeni, ar fi trebuit să aibă sprijinul SERVICIILOR SOCIALE DE STAT. În aceste situaţii un cetăţean î-şi dă bine seama în ce tip de stat trăieşte şi ce fel de drepturi are. Deci, nu e de mirare faptul că filmul a fost cenzurat, era bine prevăzut. Mă deranjează mai mult spiritul patriahal al filmului, care în mod evident pune vina, oricum pe umerii FEMEEI. În mod foarte alegoric şi ridicol apare EA – femeia, care, trăind cu un anumit Don... nici măcar se expune, e atît de „neruşinoasă”! Ăsta este mesajul care vrea să trimită autorul şi ăsta este „mărul discordiei” între publicul feminin şi dânsul. În acest context consider că Dumnealui are nevoie acută de a studia bine, ( sau de a vrea să studieze), premizele anumitor comportamente a celor „judecate”. Trebuie să fim bine conştienţi de faptul că societatea noastră a păstrat cu „mare grijă” anumite „tradiţii”, care au dat naştere unei părţi masculine moldave, profund conservative, autoritare, incapabile de a se adapta la orice schimbare a vieţii, unii bărbaţi plini de absurdă vanitate, lipsiţi de responsabilitate, violenţi şi slabi de caracter, care au pus pe fugă de la baştină multe femei, neapărate. E inutil să ne ascundem de ceea ce este evident. În multe cazuri bărbatul şi-a vărsat necazul în bătăi, distrugând ceea, ce era mai scump – familia.E foarte simplu să judecăm pe cea, care e destul de vulnerabilă ca să fie „arătată cu degetul” cum spune moldoveanul. Vreau să văd curajosul, care-şi va îndrepta judecata direcţilor responsabili de dezastrul economic şi necazul poporului împrăştiat pe tot globul. „Arrivederci...” trage în ea, femeia şi ăsta este faptul, care doare mai mult. Eu, însă, sper că autorul a vrut să mai zică şi altceva... „voi, cei ce aţi gustat din „agheazma democraţiei”, aţi atins un nivel de trai mai bun, aveţi exemple de alt gen de gestiune a treburilor – DEŞTEPTAŢI-VĂ, veniţi, promovaţi o altă filozofie a vietii!” Sunt profund indignată şi exprim solidaritatea mea totală cu mamele moldave, care pentru a-şi tutela copiii, existenţa şi viitorul lor au ales nefasta cale a emigaţiei. Tot în acest context invoc cei ce pot contribui la îmbunătăţirea soartei noastre, a FEMEILOR, indiferent de nazionalitate, vârstă şi credinţă, să-şi asume responsabilităţile respective de a ne deschide porţile caselor şi a ne da posibilitatea de a trăi paşnic şi uman sub TUTELA STATULUI, TUTELA FEMEIEI ŞI A COPILULUI, fără a ne expune în bătaia soartei cum deja s-a întâmplat.
UNA MAMMA
-----------------------------------------------
ARRIVEDERCI – PROMOVARE ÎN FAMILIE
Acum o lună am avut ocazia să privesc la Paris, filmul artistic “Arrivederci”realizat de Valeriu Jereghi. Acţiunea a făcut parte din « marele turneu european » al regizorului moldovean.
Am ţinut cu dinţii să nu-mi exprim umila mea opinie de simplu cinefil, jurnalist şi în sfărşit de cetăţean al Republicii Moldova, dar în fine am clacat şi ţin cu tot dinadinsul să vă prezint rezervele mele faţă de această capodoperă moldovenească. Motivul - resimt o implozie puternică, plină de indignare pe care nu mai am puterea să o reprim. Asta cu toate că, majoritatea moldovenilor au rămas încăntaţi şi atinşi până la lacrimi de « «Arrivederci ».
În opinia mea « Arrivederci« e un film mut, cu toate că mesajul e de-a dreptul tulburator. Însă vreau să mă refer la partea tehnică a filmului. Îmi aminteşte de filmele sovietice pe care le-am vazut în copilăria mea, în alb negru, unde personajele se mişcau, unde nu exista dialog, erau doar două, trei replici.
Din nou, la maxim exploatate peisajele de la Orheiul Vechi, parcă în Moldova nu există sate pustii şi sărăcăcioase, abandonate de populaţia tânără, plecată în străinatate. Orheiul Vechi este un peisaj unic în Moldova, atipic localităţilor moldoveneşti. Slavă Domnului, în zonă există pensiuni turistice, un muzeu, mănăstiri rupeste. La urma urmei, ne mândrim cu Orheiul Vechi şi e păcat să-l prezentăm ca o localitatate mizerabilă şi sărăcăcioasă, acest lucru e deplasat de realitate şi e absolut anacronic.
Această expresie «La Moldova »,« La Italia« enunţată de mai multe ori în film mă scoate din minţi. Chiar dacă e foarte uzuală la moldoveni, este absolut necesar ca o greşeală de vorbire să fie utilizată şi într-un film artistic? Chiar suntem atât de imbecili?
În viziunea mea, realizatorul are o abordare misogină şi subiectivă. Un personaj din film povesteşte cum a plecat în Italia, în căutarea soţiei, pe care a gasit-o într-o casă de toleranţă, fiind protejată de un anume Don Piedro.
Tradus din spaniolă Don Piedro, ar veni Domnul Petru, pe când în limba italiană e Signiore Piero. Un alt personaj a carui consoartă e plecată în Italia s-a spânzurat. Sărmanii bărbaţi moldoveni!
Astfel, reiese că moldovencele plecate în Italia sunt nişte prostituate nenorocite, care-şi abandonează soţii şi copiii. Mi-a plăcut întrebarea unei funcţionare românce al Institutului Cultural Român de la Paris: în Moldova, numai femeile lucrează peste hotare, atunci, ce fac bărbaţii moldoveni?
Să nu uităm că aceste moldovence şi-au luat lumea în cap, au părăsit ţara din cauza sărăciei, pentru a asigura un viitor mai bun copiilor, o viaţă decentă familiilor lor. Să nu uităm că sunt scalve în casele italienilor şi că expediază mii de euro anual acasă!
Dincolo de divergenţele dintre sexe, la mijloc sunt copiii, aţi putea să-mi imputaţi. Totuşi filmul ar fi avut un impact mai mare, chiar şi la Bruxelles, dacă ar fi fost bazat pe un caz real, mai ales că avem destule drame din astea, sunt pline orfelinatele de copii abandonaţi.
Vizionarea filmului «Arrivederci » în capitala franceză a fost realiazabilă graţie Violetei Griţcan, preşedinte-fondator al Asociaţiei studenţilor din Moldova în Franţa, care şi-a asumat sarcinele organizatorice, fără a avea vreun profit. Violeta l-a contactat pe Jereghi, aflând despre sosirea acestuia în Occident din ştirile difuzate în Moldova. Ea a găsit sala şi ne-a adunat pe noi, câţiva moldoveni stabiliţi în Franţa, printre care studenţi, masteranzi, doctoranzi.
Ecranizarea peliculei a fost făcută fără mare fast, pe ecranul unui televizor mare, într-o sală a Institutului Cultural Român de la Paris.
Jereghi a fost primit cu entuziasm şi cordialiate de către compatrioţii săi. În schimb, noi(cel puţin eu şi încă căteva persoane ) am avut impresia că îl aveam, în faţa noastră pe un ditamai realizator hollywoodian de talia lui Martin Scorsese, atâta aroganţă emană persoana emeritului Jereghi.
O persoană din sală, care a făcut o şcoală de actorie, apropo una recunoscută în toată lumea, mi-a mărturisit că a lucrat şi i-au predat diverşi realizatori, actori fracezi, americani, italieni, care totuşi se distingeau prin simplitate şi omenie.
Aşa se face că, moldovenii suferă de o fudulie cronică, dacă vreţi boala vedetismului, probabil din cauza complexului de inferioritate, din cauza unui destin nenorocit, dar avem pretenţia de mari personalităţi a căror merite nu sunt recunoscute niciunde în lume, vorba ceea « Prostului nu-i şade bine, dacă nu e şi fudul«
"Arrivederci" ne-a plicitisit, plictiseala era starea generală din sală, vecinul meu a adormit, o tânără din faţă mea îi scărpina ceafa iubitului ei, la rândul său bărbatul mângăia gamba fetei. Asta în pofida, destinului dramatic a celor doi copii narat în film. Poate dacă în sală aveau să fie prezente vreo două mame care şi-au lăsat copii acasă, cu siguranţă vărsau o lacrimă.
În sfârşit, câteva aplauze stângace de la compatroţii săi. Apoi, Jereghi ne-a vorbit nouă nesimţiţilor de emigranţi ca un părinte dojenitor, acuzându-ne că ne distrugem viitorul acasă. M-am simţit penibil, în sala nu era nici măcar un moldovean în postura de părinte care şi-a abandonat copiii.
Jereghi a mărturisit că bugetul filmul a costat în jur de 10 mii de euro şi a fost filmat în 3 zile la Orheiul Vechi, iar editarea imaginilor a luat vreo două săptamăni. Scenarista peliculei e soţia realizatorului. Se vehiculează că ar fi mai mică decât soţul ei cu vreo 30 de ani.
Valeriu Jereghi s-a lăudat că filmul ar fi emoţionat până la lacrimi demnitarii Comisiei Europene, însă în Franţa filmul nu a stârnit mari valuri de admiraţie. Nici măcar nu a fost difuzat la televiziunele franceze, iar în presa scrisă nu a apărut vreun articol referitor la pelicula moldovenească. Asta deşi, în Franţa există televiziuni, precum ARTE, care difuzează filmele realizatorilor străini, evocând problemele stringente din societătea în care trăiesc. Până şi cineaştii iranieni, care au prezentat de curând drama femeilor din Iran sunt mai tari decât noi în arta cinematografică şi au avut succes în Franţa. Pelicula “Cercul", pe care au prezentat-o a fost produsă cu puţine mijloace financiare, însă a avut priză la public.
giovedì 19 marzo 2009
Chi vuole vedere il film, ci sara a Roma giovedi in 19 Marzo
PUST FASS ANGELICUM.
A Venetia sarà promosso in 22 Marzo 2009 da Josanu Oleg
tel: 3807321603
mail: oleg.josanu@libero.it
PATROCINATO DA:
Servizio Immigrazione e promozione dei diritti di cittadinanza
Comune di Venezia
Assessorato alle Politiche Sociali e Rapporti con il Volontariato
In collaborazione con le associazioni moldave.
Dacia
Ritrovo
Nash Mir
A braccia aperte
SI SVOLGERà Domenica 22 marzo alle ore 11.00
Centro Culturale Candiani
Piazzale Candiani ,7
Mestre
PUST FASS ANGELICUM.
A Venetia sarà promosso in 22 Marzo 2009 da Josanu Oleg
tel: 3807321603
mail: oleg.josanu@libero.it
PATROCINATO DA:
Servizio Immigrazione e promozione dei diritti di cittadinanza
Comune di Venezia
Assessorato alle Politiche Sociali e Rapporti con il Volontariato
In collaborazione con le associazioni moldave.
Dacia
Ritrovo
Nash Mir
A braccia aperte
SI SVOLGERà Domenica 22 marzo alle ore 11.00
Centro Culturale Candiani
Piazzale Candiani ,7
Mestre
Proiezione del film
“Arrivederci”
diretto dal regista moldavo Valeriu Jereghi
in lingua originale con sottotitoli in italiano.
Un film-verità che racconta il dramma di due bambini lasciati da soli in Moldavia dalla madre costretta a emigrare in Italia. Una storia che tratta una realtà di molti altri paesi dell'Europa dell'Est e che commuove il mondo degli emigranti ed emoziona gli spettatori. Film premiato con Grand Prix al Forum Euroasiatico a Mosca nel 2008, richiesto e visionato dal Parlamento Europeo che ha accolto e apprezzato con grande favore il suo alto contenuto sociale, tuttavia non è stato bene accolto in taluni ambienti moldavi perché il duro realismo del film rappresenta anche una denuncia del grave degrado della società rurale moldava.
Saranno presenti il regista Valeriu Jereghi e Assessore alle Politiche sociali, Rapporti con il volontariato e Sport del Comune di Venezia Sandro Simionato
A Torino sarà promosso in 27/28/29 Marzo 2009 da Associazione SPERANZA – Presidente Elena Putinà
tel:3343561238_mail:elenaputina@hotmail.it
giovedì 5 marzo 2009
TRAMA DEL FILMhttp://www.youtube.com/watch?v=5rnX191pCbQ
http://www.youtube.com/watch?v=iVrI_efoYQk
http://www.youtube.com/watch?v=QsuZP-M-tTg
http://www.youtube.com/watch?v=TDk61fPUq24
http://www.youtube.com/watch?v=6-2V8Aph5EQ
Il Regista Valeriu Jereghi e stato invitato in Italia dal produttore cinematografico Francesco Gagliardi, per una eventuale collaborazione internazionale.
Con l'occasione il produttore italiano ha concesso ad ASSOMOLDAVE alcune proiezioni a circuito chiuso del film "ARRIVEDERCI" cui parteciperà lo stesso regista.
Promosso da Assomoldave e Patrocinato da:
Comune di roma Consigliere Federico Rocca
CircoscrizioneXYII Consigliere Jaime Trujillo
“ARRIVEDERCI”
FILM Di Valeriu Jereghi
PROIEZIONE UNICA
Racconta la storia vera di due bambini che da soli gestiscono la propria vita, nella infinita attesa del ritorno della madre che per farli vivere è costretta ha lasciarli emigrando in Italia. Una storia che riguarda tutti i paesi dell’est Europa, che commuove tutto il mondo degli emigranti ed emoziona ogni spettatore.
Premiato con il Grand Prix 2008 al Forum Euroasiatic Moscova il film è stato richiesto e visionato dal Parlamento Europeo che ne ha apprezzato il suo alto contenuto sociale, tuttavia non è benvisto in taluni ambienti moldavi perché il duro realismo del film rappresenta anche una denuncia del grave degrado della società rurale moldava.
Autoprodotto dal regista il film resta escluso dai grandi circuiti della distribuzione, la sua visione è possibile grazie all’iniziativa di privati e di associazioni che ne organizzano la proiezione alla presenza dello stesso regista Valeriu Jereghi, che attualmente è in Italia per un ciclo di presentazioni a Venezia, Torino e Roma.
Sarà proiettato in lingua italiana domenica 15 marzo alle ore 15,00 presso la sala SERAPHICUM in via del Serafico, n.1 (cento metri dalla Metro Laurentina).
Alla iniziativa partecipano le comunità moldava, rumena, ucraina, filippina ed altre numerose comunità. Per i cinquecento posti disponibili ed ottenere l’ingresso riservato a tre euro si consiglia di prenotare a:
wind. 3294754598 - tre. 3473427925 - Fax. 0662276333 mail: mk4140@mclink.it mail: assomoldave@gmail.com
(Federico Rocca 3473550860 - Jaime Trujillo 3394906888 )
Sponsor della manifestazione:
G.S. AIR MOLDOVA
RIA ITALIA
R&S
В свете
Когда улетают перелетные птицы.
Не успела творческая группа Валерия Жереги с взволновавшим сердца европейских зрителей фильмом "Arrivederci" вернуться из тура по Европе, как уже начали поступать новые приглашения. Сейчас Валерий Жереги находится в Италии, где запланирован ещё ряд показов этой замечательной картины, а также решается вопрос о реализации нового проекта "Перелётные птицы", у которого есть все шансы выйти на международный уровень.
Почти два года в тумбочках рабочих столов Министерства культуры РМ лежал кинопроект Валериу Жереги "Перелетные птицы", предложенный кинокомпанией PRIM-PLAN STUDIO.
Сегодня мы связались с Римом, и Валерий Жереги в телефонном разговоре рассказал нам о своём новом проекте:
Письмо Валерию Жереги из Европейского парламента - на английском
Проект был подготовлен на профессиональном уровне – аннотация, киносценарий, выбор натуры, утверждение актеров, производственная смета. С этим проектом я лично ознакомил многих вышестоящих чиновников, этот киносценарий был представлен Министерству культуры для участия в плановом конкурсе в государственной программе, посвященной 650-летию образования Молдавского государства. Согласно этой программе, утвержденной Президентом РМ, в этом году молдавские кинематографисты должны были создать художественный фильм как национальный кинопроект, посвященной этой дате.
…В 1941 году, в начале войны, когда советские войска отступили, грозно прошла немецкая армия и на ходу оставила для управления тихим молдавским селом молодого итальянского офицера и румынского жандарма.В старинных монашеских кельях спрятался раненый русский солдат, не успевший отступить.
Три сестры, три молдаванки – каждая хороша и удивительна по-своему – влюбляются в трех чужестранцев - итальянца, румына, и русского, волею судеб оказавшихся в начале войны в их мирном селе.
Но чем опаснее и безысходнее обстоятельства, чем ближе страшное дыхание войны, тем решительнее сражается женская любовь за счастье своих избранников - способная даже непримиримых врагов объединить и сделать родными и близкими людьми, которые погибнут, но попытаются спасти друг друга.
Тем временем, немцы отправили в Германию эшелон с молдавской землей. Силы войны и природы рассыпали эту плодородную землю по всей Европе…
Была образована специальная коллегия при Министерстве по вопросам кинопроизводства, и ей поручили профессиональный отбор киносценария для этой программы и распределение выделенных государством средств. Эта коллегия, созданная из неангажированных, в большинстве своем людей, с опытом работы в других сферах – не в кинематографе, все это время демонстративно игнорировала сценарий "Перелетные птицы", который - я всегда говорил уверенно - может стать мировым кинопроектом.
Письмо Никиты Михалкова итальянскому продюсеру Франческо Гаглиарди.
На мой взгляд, с помощью этой коллегии происходит профанация государства на тему определения художественных ценностей в области кино. Там легко отвергнуть профессиональный киносценарий, как "Перелетные птицы" потому, что он им очень не нужен, когда надо "протолкнуть" свои проекты для очередного бесполезного растрачивания государственных средств. Киносценарий в полном его производственном объеме содержался в двух наших папках: там были фотографии выбора натуры, фотопробы будущих исполнителей ролей – молдавских профессиональных актеров и одаренных для кино дебютантов, для которых специально были написаны роли (Наталья Гордиенко, Джета Бурлаку, Алекса и другие). Из двух папок, председатель этой комиссии выставил для обсуждения полторы страницы от полного киносценария, чтобы члены комиссии, как он и планировал, отвергли "низкий профессиональный и художественный уровень проекта Жереги".И все потому, что дилетанты в кино желают экранизировать свои, не поддающиеся экранизации, книги "о положительном имидже Молдовы", академические трактаты, которые, как им кажется, в полном объеме воссоздадут исторические полотна о жизни и борьбе достойных молдавских царей средневековья или биографические записи о жизни певицы в странах буржуазной Европы начала прошлого столетия.
Это действие рассчитано на неподготовленных в области кинопроизводства вышестоящих чиновников, от которых зависит финансирование молдавского кино. Они, к сожалению, не могут знать, что государству будет стоить десятки и десятки миллионов долларов за одну единицу, чтобы реализовать такое графоманство. Кроме того, эти сюжеты, к сожалению, мало кому сегодня интересны и они, конечно, будут сделаны в "полноги", а это значит - такие они никому не будут нужны. Денег на такое, якобы патриотичное кино, которое никак не предполагает патриотизм и возвращение потраченных средств, у государства нет, и скоро не будет.
На такой тактике в молдавское кино уже попали случайные "сам-себе кинорежиссеры" - они, якобы, обязательно должны были попробовать свои силы в реализации наших национальных кинопроектов, составляющие которых…узоры на рубашках молдаванок, шляпа на затылке хохмача, шкуры на голом теле героически размахивающих фанерными мечами "витязей".
Затем оказалось, что эти фильмы никто и не хочет видеть. Ни славы, ни прибыли в казну они не приносят – только одни убытки. Это дискредитация профессии и позор молдавской культуре на сегодня и на будущее. Фильмы - ни уму, ни сердцу, ни душе.
После этого, я перевел дорогой мне киносценарий "Перелетные птицы" на итальянский язык и вывез его из страны, которой он не нужен.
Приглашение с подписью "Приглашение Валерию Жереги от итальянского продюсера ФранческоГаглиарди"
После просмотра и обсуждения фильма "ARRIVEDERCI" в Риме, итальянский продюсер Франческо Гаглиарди предложил мне, как режиссеру, сотрудничество с итальянскими кинематографистами. Я представил ему сценарий "Перелетные птицы". Он прочитал его и тут же решил приобрести этот европейский кинопроект для создания международной коопродукции Италии (Societa di Produzione Cinematografica “Francesco Gagliardi Production”), Молдовы (Prim-plan studio) и России (кинокомпания "ТРИТЭ" Никиты Михалкова).
Выдержка из официального письма Никиты Михалкова итальянскому продюсеру Франческо Гаглиарди:
"С большим интересом мы прочитали новый сценарий Валериу Жереги "Перелетные птицы". В особенности мы отметили живой и поэтичный кинематографический язык, который всегда был визитной карточкой этого талантливого режиссера.Кинокомпания "ТРИТЭ Никиты Михалкова" заинтересована в участии в этом совместном международном сотрудничестве Италии, Молдовы и России в качестве сопродюсера от России"
.Подготовительный период кинопроекта "Перелетные птицы"планируется в конце этого года.
Съемки фильма будут проходить в Молдове и в Италии.По настоянию итальянского продюсера в съёмках этой картины будут принимать участие мировые кинозвёзды.
Теперь "Перелетные птицы" (автор сценария и режиссер-постановщик Валериу Жереги) будет итальянским фильмом о Молдове.
Анна Богданова
AllMoldova
http://allfun.md/index.php?page=projects&id=1220551281&sid=1220551281&pid=2732
In Moldova va in scena l'Italia
Съемки фильма будут проходить в Молдове и в Италии.По настоянию итальянского продюсера в съёмках этой картины будут принимать участие мировые кинозвёзды.
Теперь "Перелетные птицы" (автор сценария и режиссер-постановщик Валериу Жереги) будет итальянским фильмом о Молдове.
Анна Богданова
AllMoldova
http://allfun.md/index.php?page=projects&id=1220551281&sid=1220551281&pid=2732
In Moldova va in scena l'Italia
Mentre in Italia viene proiettato il film "Arrivederci", in Moldova l'associazione Arci Moldova manda in scena l'Italia.In collaborazione con la Camera di Commercio Italo Moldava e il patrocinio dell'Ambasciata d'Italia in Repubblica Moldova, il 22 marzo 2009 verrà presentata la seconda rassegna del cinema italiano.
L'appuntamento è presso il Teatro Nazionale "Mihai Eminescu" di Chisinau a partire dalle ore 15.00 con ingresso libero.Il programma, ricco più che mai, prevede:ore 15.00
– Omaggio al Maestro Nino Rota a cura dell'Orchestra da Camera del Teatro Nazionale ''Mihai Eminescu'' - Dirige Valeriu Patic.ore 15.45
– "Quando sei nato non puoi piu' nasconderti"
-Regia di Marco Tuglio Giordana.ore 17.45
– "Mio fratello e' figlio unico - Regia di Danielle Luchettiore 19.30
– "Amarcord'' - Regia di Federico Fellini
Non è la prima volta che l'associazione Arci Moldova organizza manifestazioni di questo genere.
Non è la prima volta che l'associazione Arci Moldova organizza manifestazioni di questo genere.
Nel mese di gennaio, è stato loro ospite il gruppo Etno-Folk - "I Briganti''; nei licei ''M.Berezovschi'' e ''Dante Aligheri'' di Chisinau hanno insegnato a piu' di 100 ragazzi le pizziche e le tarantelle.
Il gruppo si e' anche esibito, al Jazz Caffe - e all' Oxy Dvor con notevole successo di critica e pubblico.
Per informazioni:tel. 069052723 oppure 079198656 (numeri di cellulare moldavi, anteporre lo 00373 se si chiama dall'Italia) e-mail - arcimoldova@mail.md
www.moldweb.eu/notizie-moldavia/in-moldova-va-in-scena-italia-100309.html
mercoledì 4 marzo 2009
Bun gàsit D.nul Valeriu.
Sunt Tatiana Nogailic- associatia AssoMOLDAVE.
Và scriu de la Roma Italia.
Am scris peste tot, am colindat virtual Europa ca sa Và gàsim, dat faptului cà peste tot era declarat cà veniti la Roma. Cind V-am gàsit erati deja plecat din Italia.
Ne-am simtit un fior rece pe spate, cind am aflat destre tema tratatà in filmul D.strà.
Multumim cà sa gàsit cineva sa batà CLOPOTELE.
E o urgentà problema copiilor abbandonati... am avut esperientà pe pelea mea proprie, cind am organizat càlàtorii Umanitare in Moldova.
Multi am dorit sa vedem acest film, ne adresàm cu rugàmintea de a Và reintoarce in Italia.
Dat faptul cà e un film cu famà mondialà, care rapresintà adevàrul real, ce persistà nu numai in Moldova, dar peste tot cu procesul globalizàrii si emigratiei , cred cà e necesar de al traduce in italianà,ca sà putem invita un public de diferite etnii, si italian care Và respectà si Và apreciazà .
E un film despre care se vorbeste foarte mult aici in Europa, si care a fost inalt apreciat in Parlamentul Europei.
E un film, care din privinta mea personalà, Va ajuta sà sensibilizàm inimele impetrite a moldovenilor, care traesc o situatie realà foarte dureroasà, si intre timp, trebuie protejaţi şi cei mai vulnerabili membri ai societăţii din Moldova COPII , care cresc singurei, farà pàrinti orfani pe timp de pace. Dar problema grava este cum putem sa Ie intoarcem inapoi pàrintii?
Và asteptàm la Roma.
luni 09/02/2009 15.23
Cu respect: Tatiana Nogailic
Film "Arrivederci" regia di Valeriu Jereghi
massimo porta 03/02/2009
E' stato presentato per la prima volta in Italia il film moldavo "Arrivederci" diretto dal regista Valeriu Jereghi già premiato nel mese di noembre 2008 Grand Prix Forum Euroasiatic MOSCOVA.. Presentazione sponsorizzata dal produttore cinematografico Francesco Gagliardi ( produttore del lungometraggio " prigioniero di un segreto") Nella sala presenti il regista del film Valeriu Jereghi , ospiti il regista Carlo Fusco , l'attore internazionale Franco Nero e l'attore Antonio Cupo.. Un film-verità che racconta il dramma di due bambini lasciati da soli in Moldavia dai genitori emigrati in Italia per cercare fortuna...Racconta il regista Jereghi che trattasi purtroppo di una realtà del suo paese e di molti altri paesi dell'Europa dell'Est. .Pellicola apprezzata dall'attore Franco Nero che conosce molto bene la realtà di questi paesi , interessante per il regista Fusco il bianco e nero che caratterizza tutto il film. Per Gagliardi un film commovente.
http://www.wikio.it/article/89516958
Din categorie: Artă & Cultură
Filmul “Arrivederci”, este solicitat de diasporele moldovenilor din Europa
10 Februarie 2009 — Valeriu Jereghi şi echipa de creaţie a filmului artistic ”Arrivederci” au finisat turneul prin oraşele Europei, iniţiat şi sprijinit de Parlamentul European. Europarlamentarii au fost primii din Uniunea Europeană care au vizionat filmul. Mai mult decât atât, vizionarea unui film artistic la o şedinţă a Parlamentului European a fost o premieră absolută în activitatea acestei instituţii. ”Tribuna Parlamentului European este extrem de importantă pentru mine. Chiar dacă filmul a fost apreciat cu Grand Prix al Teleforumului Euroasiatic din Moscova – aceasta a fost doar o notă profesionistă. Faptul că am fost invitaţi la Parlamentul European redă o altă dimensiune a filmului, cea umană”, declară Valeriu Jereghi.Marianne Mikko, copreşedintele Delegaţiei Parlamentului European în Comisia de Cooperare Parlamentară UE-Republica Moldova, iniţiatoarea proiecţiei, s-a declarat foarte impresionată şi a exprimat speranţa că pelicula va fi vizionată şi de cei împuterniciţi de a lua măsuri pentru a preveni abandonul copiilor în Moldova şi alte ţări ce se confruntă cu emigrarea masivă a populaţiei. ”Noi, parlamentarii europeni, toţi reprezentanţi ai diferitor state membre ale UE am rămas şocaţi de acest fenomen”, scrie Marianne Mikko pe blogul său personal. ”Scopul regizorului Valeriu Jereghi este de arăta acest film în ţările cu concentraţia maximă a migranţilor moldoveni”. Astfel, echipa s-a deplasat pe ruta Bruxelles, Paris, Lisabona, şi a continuat itinerarul în capitala Italiei. “Lacrimi şi aplauze – aceasta a fost reacţia moldovenilor noştri europeni la filmul “Arrivederci”. O femeie a declarat în cadrul discuţiei de după proiecţie că va merge acasă cu prima ocazie”, povesteşte regizorul. În Paris echipa de creaţie a fost invitată la Organizaţia Internaţională a Francofoniei, unde Paul-Charlemagne Coffie, responsabilul pe proiecte de cooperare şi sectorul TV, le-a propus un plan de colaborare durabilă, în vederea realizării unei serii de filme despre fenomenul migraţiei. Francesco Gagliardi, producătorul italian, prezent la proiecţia peliculei în Roma, şi-a manifestat dorinţa de a realiza o coproducţie moldo-italiană cu Valeriu Jereghi. Regizorul Carlo Fusco şi-a propus susţinerea în promovarea filmului la unul din cele mai populare posturi TV ale Europei, SKY, şi la mai multe festivaluri cinematografice din Italia. Franco Nero, vestitul actor italian, a declarat:
„E un film despre care se vorbeste foarte mult aici in Europa, si care a fost inalt apreciat in Parlamentul Europei. Am simţit un fior rece pe spate, când am aflat despre tema tratată în filmul Dumneavoastră. Mulţumim că s-a găsit cineva sa bată clopotele. E o urgentă problemă a copiilor abandonaţi... Mulţi am dorit să vedem acest film, ne adresăm cu rugămintea de a Vă reîntoarce în Italia. Filmul Va ajuta să sensibilizăm inimele împietrite a moldovenilor. Vă rugăm să traduceţi filmul in italiană, să putem invita un public de diferite etnii, şi chiar italienii care Vă respectă şi Vă apreciază”, scrie Tatiana Nogailic din Asociaţia Assomoldave.
„Vă felicit din suflet pentru succesele care le-a obţinut filmul D-Voastra "Arrivederci" şi mă bucur mult de răsunetul avut în Occident. Când Asociaţia Culturală Dioniso mi-a vorbit despre Dumneavoastră şi m-a întrebat, dacă doresc să colaborez la promovarea şi prezentarea filmului Dumneavoastră la Milano, am raspuns DA, cu multă bucurie”, se arată în scrisoarea ex-Consulului Onorific al Republicii Moldova în Italia, Maria Vittoria Jonutas Puscasiu.
Echipa deja a fost invitată la Congresul Moldovenilor stabiliţi în străinătate, desfăşurat la 8 martie curent la Roma. „ aceste solicitări ne duc la următoarea concluzie: moldovenii din toate ţările caută sa vadă acest film şi ar fi bine să le oferim aceasta posibilitate. Însă pentru realizarea acestui proiect avem nevoie de o susţinere fermă a statului nostru.” Această susţinere este absolut necesară şi pentru desfăşurarea turneului peliculei prin oraşele Moldovei. Echipa de creaţie intenţionează să arate filmul în cele mai mari oraşe din ţără: Edineţ, Soroca, Bălţi, Ungheni, Călărăşi, Leova, Cahul, Bender şi Tiraspol.
„La fel considerăm absolut necesar ca pelicula să fie proiectată la posturi de televiziune moldoveneşti de acoperire naţională. Tema trebuie discutată”, sunt de părere realizatorii filmului. Primele proiecţii vor avea loc la Chişinău, la cinematograful Odeon, între 12 şi 15 februarie, la orele 16.00 şi 18.00. Biletele sunt puse în vânzare în casele cinematografului, la preţul de 20 lei. Reamintim că filmul abordează o altă latură a fenomenului de migraţie, decât cea economică, şi anume drama copiilor rămăşi fără părinţi şi nevoiţi să se descurce de unii singuri.
Pelicula a fost realizată de către compania „Prim-Plan Studio”: regizorul Valeriu Jereghi, autorul de scenariu și regizorul secund Ana Barduc, responsabilul de scenografie Andrei Mudrea, montorul Andrei Băluţă, directorul de film Mihai Dănilă, asistentul regizorului Oleg Grinko şi fotograful Olga PundevCompania „Prim-Plan Studio" aduce mulţumiri, pentru susţinerea acordată în prezentarea filmului în spaţiu european şi în Moldova, Parlamentului European, Ministerului Culturii şi Turismului al Republicii Moldova, Asociaţiei Femeilor din Moldova, companiei „Air Moldova", studioului „Moldova-Film". Suportul informaţional în Moldova este asigurat de Info-Prim Neo, Noutăţi-Moldova, РИА Новости Moldova, Комсомольская Правда, Timpul, www.allmoldova.md, www.ladyclub.md, www.comunicate.md si Radio 21.
http://www.comunicate.md/index.php?task=articles&action=view&article_id=1007
Sunt Tatiana Nogailic- associatia AssoMOLDAVE.
Và scriu de la Roma Italia.
Am scris peste tot, am colindat virtual Europa ca sa Và gàsim, dat faptului cà peste tot era declarat cà veniti la Roma. Cind V-am gàsit erati deja plecat din Italia.
Ne-am simtit un fior rece pe spate, cind am aflat destre tema tratatà in filmul D.strà.
Multumim cà sa gàsit cineva sa batà CLOPOTELE.
E o urgentà problema copiilor abbandonati... am avut esperientà pe pelea mea proprie, cind am organizat càlàtorii Umanitare in Moldova.
Multi am dorit sa vedem acest film, ne adresàm cu rugàmintea de a Và reintoarce in Italia.
Dat faptul cà e un film cu famà mondialà, care rapresintà adevàrul real, ce persistà nu numai in Moldova, dar peste tot cu procesul globalizàrii si emigratiei , cred cà e necesar de al traduce in italianà,ca sà putem invita un public de diferite etnii, si italian care Và respectà si Và apreciazà .
E un film despre care se vorbeste foarte mult aici in Europa, si care a fost inalt apreciat in Parlamentul Europei.
E un film, care din privinta mea personalà, Va ajuta sà sensibilizàm inimele impetrite a moldovenilor, care traesc o situatie realà foarte dureroasà, si intre timp, trebuie protejaţi şi cei mai vulnerabili membri ai societăţii din Moldova COPII , care cresc singurei, farà pàrinti orfani pe timp de pace. Dar problema grava este cum putem sa Ie intoarcem inapoi pàrintii?
Và asteptàm la Roma.
luni 09/02/2009 15.23
Cu respect: Tatiana Nogailic
Film "Arrivederci" regia di Valeriu Jereghi
massimo porta 03/02/2009
E' stato presentato per la prima volta in Italia il film moldavo "Arrivederci" diretto dal regista Valeriu Jereghi già premiato nel mese di noembre 2008 Grand Prix Forum Euroasiatic MOSCOVA.. Presentazione sponsorizzata dal produttore cinematografico Francesco Gagliardi ( produttore del lungometraggio " prigioniero di un segreto") Nella sala presenti il regista del film Valeriu Jereghi , ospiti il regista Carlo Fusco , l'attore internazionale Franco Nero e l'attore Antonio Cupo.. Un film-verità che racconta il dramma di due bambini lasciati da soli in Moldavia dai genitori emigrati in Italia per cercare fortuna...Racconta il regista Jereghi che trattasi purtroppo di una realtà del suo paese e di molti altri paesi dell'Europa dell'Est. .Pellicola apprezzata dall'attore Franco Nero che conosce molto bene la realtà di questi paesi , interessante per il regista Fusco il bianco e nero che caratterizza tutto il film. Per Gagliardi un film commovente.
http://www.wikio.it/article/89516958
Din categorie: Artă & Cultură
Filmul “Arrivederci”, este solicitat de diasporele moldovenilor din Europa
10 Februarie 2009 — Valeriu Jereghi şi echipa de creaţie a filmului artistic ”Arrivederci” au finisat turneul prin oraşele Europei, iniţiat şi sprijinit de Parlamentul European. Europarlamentarii au fost primii din Uniunea Europeană care au vizionat filmul. Mai mult decât atât, vizionarea unui film artistic la o şedinţă a Parlamentului European a fost o premieră absolută în activitatea acestei instituţii. ”Tribuna Parlamentului European este extrem de importantă pentru mine. Chiar dacă filmul a fost apreciat cu Grand Prix al Teleforumului Euroasiatic din Moscova – aceasta a fost doar o notă profesionistă. Faptul că am fost invitaţi la Parlamentul European redă o altă dimensiune a filmului, cea umană”, declară Valeriu Jereghi.Marianne Mikko, copreşedintele Delegaţiei Parlamentului European în Comisia de Cooperare Parlamentară UE-Republica Moldova, iniţiatoarea proiecţiei, s-a declarat foarte impresionată şi a exprimat speranţa că pelicula va fi vizionată şi de cei împuterniciţi de a lua măsuri pentru a preveni abandonul copiilor în Moldova şi alte ţări ce se confruntă cu emigrarea masivă a populaţiei. ”Noi, parlamentarii europeni, toţi reprezentanţi ai diferitor state membre ale UE am rămas şocaţi de acest fenomen”, scrie Marianne Mikko pe blogul său personal. ”Scopul regizorului Valeriu Jereghi este de arăta acest film în ţările cu concentraţia maximă a migranţilor moldoveni”. Astfel, echipa s-a deplasat pe ruta Bruxelles, Paris, Lisabona, şi a continuat itinerarul în capitala Italiei. “Lacrimi şi aplauze – aceasta a fost reacţia moldovenilor noştri europeni la filmul “Arrivederci”. O femeie a declarat în cadrul discuţiei de după proiecţie că va merge acasă cu prima ocazie”, povesteşte regizorul. În Paris echipa de creaţie a fost invitată la Organizaţia Internaţională a Francofoniei, unde Paul-Charlemagne Coffie, responsabilul pe proiecte de cooperare şi sectorul TV, le-a propus un plan de colaborare durabilă, în vederea realizării unei serii de filme despre fenomenul migraţiei. Francesco Gagliardi, producătorul italian, prezent la proiecţia peliculei în Roma, şi-a manifestat dorinţa de a realiza o coproducţie moldo-italiană cu Valeriu Jereghi. Regizorul Carlo Fusco şi-a propus susţinerea în promovarea filmului la unul din cele mai populare posturi TV ale Europei, SKY, şi la mai multe festivaluri cinematografice din Italia. Franco Nero, vestitul actor italian, a declarat:
„E un film despre care se vorbeste foarte mult aici in Europa, si care a fost inalt apreciat in Parlamentul Europei. Am simţit un fior rece pe spate, când am aflat despre tema tratată în filmul Dumneavoastră. Mulţumim că s-a găsit cineva sa bată clopotele. E o urgentă problemă a copiilor abandonaţi... Mulţi am dorit să vedem acest film, ne adresăm cu rugămintea de a Vă reîntoarce în Italia. Filmul Va ajuta să sensibilizăm inimele împietrite a moldovenilor. Vă rugăm să traduceţi filmul in italiană, să putem invita un public de diferite etnii, şi chiar italienii care Vă respectă şi Vă apreciază”, scrie Tatiana Nogailic din Asociaţia Assomoldave.
„Vă felicit din suflet pentru succesele care le-a obţinut filmul D-Voastra "Arrivederci" şi mă bucur mult de răsunetul avut în Occident. Când Asociaţia Culturală Dioniso mi-a vorbit despre Dumneavoastră şi m-a întrebat, dacă doresc să colaborez la promovarea şi prezentarea filmului Dumneavoastră la Milano, am raspuns DA, cu multă bucurie”, se arată în scrisoarea ex-Consulului Onorific al Republicii Moldova în Italia, Maria Vittoria Jonutas Puscasiu.
Echipa deja a fost invitată la Congresul Moldovenilor stabiliţi în străinătate, desfăşurat la 8 martie curent la Roma. „ aceste solicitări ne duc la următoarea concluzie: moldovenii din toate ţările caută sa vadă acest film şi ar fi bine să le oferim aceasta posibilitate. Însă pentru realizarea acestui proiect avem nevoie de o susţinere fermă a statului nostru.” Această susţinere este absolut necesară şi pentru desfăşurarea turneului peliculei prin oraşele Moldovei. Echipa de creaţie intenţionează să arate filmul în cele mai mari oraşe din ţără: Edineţ, Soroca, Bălţi, Ungheni, Călărăşi, Leova, Cahul, Bender şi Tiraspol.
„La fel considerăm absolut necesar ca pelicula să fie proiectată la posturi de televiziune moldoveneşti de acoperire naţională. Tema trebuie discutată”, sunt de părere realizatorii filmului. Primele proiecţii vor avea loc la Chişinău, la cinematograful Odeon, între 12 şi 15 februarie, la orele 16.00 şi 18.00. Biletele sunt puse în vânzare în casele cinematografului, la preţul de 20 lei. Reamintim că filmul abordează o altă latură a fenomenului de migraţie, decât cea economică, şi anume drama copiilor rămăşi fără părinţi şi nevoiţi să se descurce de unii singuri.
Pelicula a fost realizată de către compania „Prim-Plan Studio”: regizorul Valeriu Jereghi, autorul de scenariu și regizorul secund Ana Barduc, responsabilul de scenografie Andrei Mudrea, montorul Andrei Băluţă, directorul de film Mihai Dănilă, asistentul regizorului Oleg Grinko şi fotograful Olga PundevCompania „Prim-Plan Studio" aduce mulţumiri, pentru susţinerea acordată în prezentarea filmului în spaţiu european şi în Moldova, Parlamentului European, Ministerului Culturii şi Turismului al Republicii Moldova, Asociaţiei Femeilor din Moldova, companiei „Air Moldova", studioului „Moldova-Film". Suportul informaţional în Moldova este asigurat de Info-Prim Neo, Noutăţi-Moldova, РИА Новости Moldova, Комсомольская Правда, Timpul, www.allmoldova.md, www.ladyclub.md, www.comunicate.md si Radio 21.
http://www.comunicate.md/index.php?task=articles&action=view&article_id=1007
MOLDOVAN MOVIE.
Arrivederci applauded in European Parliament.
Info-Prim Neo, 27.01.2009
The movie Arrivederci produced by Valeriu Jereghi was shown in the European Parliament’s hall on January 26. When the screening was over, the members of the European Parliament gave a standing ovation to the film and the crew. “The movie was warmly welcomed,” producer Valeriu Jereghi has told Info-Prim Neo. The producer and the topic of the movie were presented to the MEPs by Marianne Mikko, the co-president of the EU-Moldova Parliamentary Cooperation Committee.
In his welcoming speech addressed to the MEPs, Valeriu Jereghi thanked them for the offered opportunity and said that the screening at the European Parliament is more important than participation in international festivals. The producer stressed that the movie that does nothing but transpose a real tragedy in sounds and colors. “We, the film crew, tried to relate the drama of two children whose mother works abroad. Their father abandoned them. The children are aged 5 and 7, respectively, and live alone in poverty. They support each other and dream of growing older and going to Italy, where their mother works.
Valeriu Jereghi expressed his confidence that the movie will find a powerful echo as similar dramas happen also in other European countries that experience exoduses of the people. This way, Arrivederci could be understood by many peoples that will ask themselves as the Moldovans do – what happened to our souls, why did we become estranged from each other, why can’t we offer warmth to our children?” The producer also said that besides the drama of abandoned children, the movie also addresses the temporary or even permanent abandonment of women by their husbands, who create new families abroad. At the end of his speech, Valeriu Jereghi proposed creating international mechanisms for preventing and combating the catastrophic effects of migration. “It is for the first time in the history of the European Parliament that the producers of a feature film are invited to a screening and discussion in this institution,” Valeriu Jereghi said. The visit to the European Parliament is the first leg of a European tour during which the movie will be shown in Brussels, Paris, Madrid, Lisbon and Roma, including for numerous Moldovans living there. Afterward, the movie will be screened in a number of Moldovan towns.
The movie was produced at Prim-Plan Studio by director and operator Valeriu Jereghi and his team composed of: Andrei Mudrea (scenography), who also played a part in the movie, Andrei Baluta (montage), Mihai Danila (film director), Oleg Grinko (assistant director) and Olga Pudnev (artistic picture). The key roles were played by brother and sister Ion and Mihaela Babenco.
Prim-Plan Studio thanks the European Parliament, the Ministry of Culture and Tourism of Moldova, the Women’s Association of Moldova, Air Moldova Airline and Moldova-Film Studio for the assistance offered in the presentation of the movie in Europe and in Moldova.
The informational support in Moldova is offered by Info-Prim Neo, Noutati-Moldova, RIA Novosti Moldova, Komsomolskaya Pravda, Timpul, www.allmoldova.md, www.ladyclub.md.
Arrivederci won the Top Prize of the Euro-Asian Forum in Moscow in November last year.
Arrivederci applauded in European Parliament.
Info-Prim Neo, 27.01.2009
The movie Arrivederci produced by Valeriu Jereghi was shown in the European Parliament’s hall on January 26. When the screening was over, the members of the European Parliament gave a standing ovation to the film and the crew. “The movie was warmly welcomed,” producer Valeriu Jereghi has told Info-Prim Neo. The producer and the topic of the movie were presented to the MEPs by Marianne Mikko, the co-president of the EU-Moldova Parliamentary Cooperation Committee.
In his welcoming speech addressed to the MEPs, Valeriu Jereghi thanked them for the offered opportunity and said that the screening at the European Parliament is more important than participation in international festivals. The producer stressed that the movie that does nothing but transpose a real tragedy in sounds and colors. “We, the film crew, tried to relate the drama of two children whose mother works abroad. Their father abandoned them. The children are aged 5 and 7, respectively, and live alone in poverty. They support each other and dream of growing older and going to Italy, where their mother works.
Valeriu Jereghi expressed his confidence that the movie will find a powerful echo as similar dramas happen also in other European countries that experience exoduses of the people. This way, Arrivederci could be understood by many peoples that will ask themselves as the Moldovans do – what happened to our souls, why did we become estranged from each other, why can’t we offer warmth to our children?” The producer also said that besides the drama of abandoned children, the movie also addresses the temporary or even permanent abandonment of women by their husbands, who create new families abroad. At the end of his speech, Valeriu Jereghi proposed creating international mechanisms for preventing and combating the catastrophic effects of migration. “It is for the first time in the history of the European Parliament that the producers of a feature film are invited to a screening and discussion in this institution,” Valeriu Jereghi said. The visit to the European Parliament is the first leg of a European tour during which the movie will be shown in Brussels, Paris, Madrid, Lisbon and Roma, including for numerous Moldovans living there. Afterward, the movie will be screened in a number of Moldovan towns.
The movie was produced at Prim-Plan Studio by director and operator Valeriu Jereghi and his team composed of: Andrei Mudrea (scenography), who also played a part in the movie, Andrei Baluta (montage), Mihai Danila (film director), Oleg Grinko (assistant director) and Olga Pudnev (artistic picture). The key roles were played by brother and sister Ion and Mihaela Babenco.
Prim-Plan Studio thanks the European Parliament, the Ministry of Culture and Tourism of Moldova, the Women’s Association of Moldova, Air Moldova Airline and Moldova-Film Studio for the assistance offered in the presentation of the movie in Europe and in Moldova.
The informational support in Moldova is offered by Info-Prim Neo, Noutati-Moldova, RIA Novosti Moldova, Komsomolskaya Pravda, Timpul, www.allmoldova.md, www.ladyclub.md.
Arrivederci won the Top Prize of the Euro-Asian Forum in Moscow in November last year.
Parlamentul European
Delegaţia Parlamentului European în Comisia de Cooperare Parlamentară UE-Republica Moldova - Preşedinte .
Delegaţia Parlamentului European în Comisia de Cooperare Parlamentară UE-Republica Moldova - Preşedinte .
Intergrupul „Familia şi Protecţia Copilăriei”- Preşedinte.
Stimate dle Jereghi,
Din partea Membrilor Delegaţiei Parlamentului European în Comisia de Cooperare Parlamentară UE-Republica Moldova şi a Intergrupului „Familia şi Protecţia Copiilor”, dorim să vă felicităm pentru producţia filmului „Arrivederci”.
Am observat că filmul Dumneavoastră, care ilustrează situaţia dramatică a copiilor părăsiţi de părinţii lor în căutarea vieţii mai bune peste hotarele patriei, i-a impresionat profund pe toţi cei care l-au vizionat la 26 ianuarie 2009 în Parlamentul European.
Suntem siguri că această operă artistică excelentă va ajuta multor oameni să înţeleagă cum copiii foarte mici din Republica Moldova, dar şi alte state ale Europei şi lumii, luptă pentru supravieţuire în absenţa părinţilor, fără dragoste, confort, într-o sărăcie lucidă.
Noi vă mulţumim pentru prezentarea filmului în Parlamentul European şi sperăm că acesta va fi vizionat de cei care vor reflecta asupra consecinţelor abandonului copiilor şi vor lua măsurile necesare pentru a îmbunătăţi situaţia.Noi vă dorim mult succes în cariera dumneavoastră artistică. Marianne MIKKO
Marie PANAYOTOPOULOS - CASSIOTOU
Drama exodului european.
„Arrivederci”, apreciat la Bruxelles.
Filmul moldovenesc „Arrivederci”, în regia lui Valeriu Jereghi, care pune în evidenţă drama copiilor abandonaţi de părinţi care pleacă la muncă peste hotare, a fost apreciat în Parlamentul European. La 26 ianuarie, după vizionarea filmului, eurodeputaţii s-a întâlnit şi cu echipa de creaţie a peliculei.
Proiecţia a avut loc marţi, la iniţiativa dnei Marianne Mikko, preşedinta Comitetului de Cooperare RM-UE în cadrul Parlamentului European. După vizionarea filmului ea s-a declarat „profund impresionată” şi a adăugat că „această peliculă excepţională va ajuta multor oameni să înţeleagă cum copiii din Moldova şi alte ţări est-europene luptă pentru supravieţuire, în sărăcie şi singurătate, în timp ce părinţii lor sunt plecaţi la muncă peste hotare”. Conform datelor statistice, fiecare al nouălea copil din ţara noastră creşte fără unul sau ambii părinţi. Europarlamentarii şi-au exprimat speranţa că filmul va fi vizionat şi de cei care pot lua măsuri pentru ca abandonul copiilor să nu continue a fi o practică în RM. Proiecţia filmului la Bruxelles a dat start turneului european al echipei lui Valeriu Jereghi, care intenţionează să arate filmul moldovenilor care muncesc în Franţa, Spania, Italia şi Portugalia, dar şi să le povestească europenilor despre complexitatea exodului populaţiei cu care se confruntă RM. Pe 12-13 februarie, „Arrivederci” va fi prezentat în Cinematograful „Odeon” din Chişinău. Filmul a obţinut Premiul Mare la Teleforumul Asiatic în noiembrie 2008, unde a concurat cu alte 200 de filme din peste 20 de ţări. (I. M.)
http://europa.timpul.md/Rubric.asp?idIssue=187&idRubric=2214
Filmul “Arrivederci”, este solicitat de diasporele moldovenilor din Europa
10 Februarie 2009 — Valeriu Jereghi şi echipa de creaţie a filmului artistic ”Arrivederci” au finisat turneul prin oraşele Europei, iniţiat şi sprijinit de Parlamentul European. Europarlamentarii au fost primii din Uniunea Europeană care au vizionat filmul. Mai mult decât atât, vizionarea unui film artistic la o şedinţă a Parlamentului European a fost o premieră absolută în activitatea acestei instituţii. ”Tribuna Parlamentului European este extrem de importantă pentru mine. Chiar dacă filmul a fost apreciat cu Grand Prix al Teleforumului Euroasiatic din Moscova – aceasta a fost doar o notă profesionistă. Faptul că am fost invitaţi la Parlamentul European redă o altă dimensiune a filmului, cea umană”, declară Valeriu Jereghi.Marianne Mikko, copreşedintele Delegaţiei Parlamentului European în Comisia de Cooperare Parlamentară UE-Republica Moldova, iniţiatoarea proiecţiei, s-a declarat foarte impresionată şi a exprimat speranţa că pelicula va fi vizionată şi de cei împuterniciţi de a lua măsuri pentru a preveni abandonul copiilor în Moldova şi alte ţări ce se confruntă cu emigrarea masivă a populaţiei. ”Noi, parlamentarii europeni, toţi reprezentanţi ai diferitor state membre ale UE am rămas şocaţi de acest fenomen”, scrie Marianne Mikko pe blogul său personal. ”Scopul regizorului Valeriu Jereghi este de arăta acest film în ţările cu concentraţia maximă a migranţilor moldoveni”. Astfel, echipa s-a deplasat pe ruta Bruxelles, Paris, Lisabona, şi a continuat itinerarul în capitala Italiei. “Lacrimi şi aplauze – aceasta a fost reacţia moldovenilor noştri europeni la filmul “Arrivederci”. O femeie a declarat în cadrul discuţiei de după proiecţie că va merge acasă cu prima ocazie”, povesteşte regizorul. În Paris echipa de creaţie a fost invitată la Organizaţia Internaţională a Francofoniei, unde Paul-Charlemagne Coffie, responsabilul pe proiecte de cooperare şi sectorul TV, le-a propus un plan de colaborare durabilă, în vederea realizării unei serii de filme despre fenomenul migraţiei. Francesco Gagliardi, producătorul italian, prezent la proiecţia peliculei în Roma, şi-a manifestat dorinţa de a realiza o coproducţie moldo-italiană cu Valeriu Jereghi.
Regizorul Carlo Fusco şi-a propus susţinerea în promovarea filmului la unul din cele mai populare posturi TV ale Europei, SKY, şi la mai multe festivaluri cinematografice din Italia. Franco Nero, vestitul actor italian, a declarat: “Acest film trebuie vizionat de toată lumea”. Unii italiani veniţi să-l vadă nu ştiau nimic despre Moldova, însă au făcut cunoştinţă cu cinematografia moldovenească.Imediat după întoarcere, echipa „Prim-Plan Studio” a început să primească solicitări insistente din partea liderilor diasporelor moldovenilor din ţările europene. „Vă aducem mulţumiri pentru faptul că ne-aţi înţeles durerile şi le-aţi ecranizat în filmul „Arrivederci".
„E un film despre care se vorbeste foarte mult aici in Europa, si care a fost inalt apreciat in Parlamentul Europei. Am simţit un fior rece pe spate, când am aflat despre tema tratată în filmul Dumneavoastră. Mulţumim că s-a găsit cineva sa bată clopotele. E o urgentă problemă a copiilor abandonaţi... Mulţi am dorit să vedem acest film, ne adresăm cu rugămintea de a Vă reîntoarce în Italia. Filmul Va ajuta să sensibilizăm inimele împietrite a moldovenilor. Vă rugăm să traduceţi filmul in italiană, să putem invita un public de diferite etnii, şi chiar italienii care Vă respectă şi Vă apreciază”, scrie Tatiana Nogailic din Asociaţia Assomoldave.
„Vă felicit din suflet pentru succesele care le-a obţinut filmul D-Voastra "Arrivederci" şi mă bucur mult de răsunetul avut în Occident. Când Asociaţia Culturală Dioniso mi-a vorbit despre Dumneavoastră şi m-a întrebat, dacă doresc să colaborez la promovarea şi prezentarea filmului Dumneavoastră la Milano, am raspuns DA, cu multă bucurie”, se arată în scrisoarea ex-Consulului Onorific al Republicii Moldova în Italia, Maria Vittoria Jonutas Puscasiu.
Această susţinere este absolut necesară şi pentru desfăşurarea turneului peliculei prin oraşele Moldovei. Echipa de creaţie intenţionează să arate filmul în cele mai mari oraşe din ţără: Edineţ, Soroca, Bălţi, Ungheni, Călărăşi, Leova, Cahul, Bender şi Tiraspol. „La fel considerăm absolut necesar ca pelicula să fie proiectată la posturi de televiziune moldoveneşti de acoperire naţională. Tema trebuie discutată”, sunt de părere realizatorii filmului.
http://www.allmoldova.md/
http://www.ladyclub.md/
http://www.comunicate.md/
http://www.comunicate.md/index.php?task=articles&action=view&article_id=1007
INFO. DIN MOLDOVA
Filmul “Arrivederci”, este solicitat de diasporele moldovenilor din Europa10 Februarie 2009 — Valeriu Jereghi şi echipa de creaţie a filmului artistic ”Arrivederci” au finisat turneul prin oraşele Europei, iniţiat şi sprijinit de Parlamentul European. Europarlamentarii au fost primii din Uniunea Europeană care au vizionat filmul. Mai mult decât atât, vizionarea unui film artistic la o şedinţă a Parlamentului European a fost o premieră absolută în activitatea acestei instituţii. ”Tribuna Parlamentului European este extrem de importantă pentru mine. Chiar dacă filmul a fost apreciat cu Grand Prix al Teleforumului Euroasiatic din Moscova – aceasta a fost doar o notă profesionistă. Faptul că am fost invitaţi la Parlamentul European redă o altă dimensiune a filmului, cea umană”, declară Valeriu Jereghi.Marianne Mikko, copreşedintele Delegaţiei Parlamentului European în Comisia de Cooperare Parlamentară UE-Republica Moldova, iniţiatoarea proiecţiei, s-a declarat foarte impresionată şi a exprimat speranţa că pelicula va fi vizionată şi de cei împuterniciţi de a lua măsuri pentru a preveni abandonul copiilor în Moldova şi alte ţări ce se confruntă cu emigrarea masivă a populaţiei. ”Noi, parlamentarii europeni, toţi reprezentanţi ai diferitor state membre ale UE am rămas şocaţi de acest fenomen”, scrie Marianne Mikko pe blogul său personal. ”Scopul regizorului Valeriu Jereghi este de arăta acest film în ţările cu concentraţia maximă a migranţilor moldoveni”. Astfel, echipa s-a deplasat pe ruta Bruxelles, Paris, Lisabona, şi a continuat itinerarul în capitala Italiei. “Lacrimi şi aplauze – aceasta a fost reacţia moldovenilor noştri europeni la filmul “Arrivederci”. O femeie a declarat în cadrul discuţiei de după proiecţie că va merge acasă cu prima ocazie”, povesteşte regizorul. În Paris echipa de creaţie a fost invitată la Organizaţia Internaţională a Francofoniei, unde Paul-Charlemagne Coffie, responsabilul pe proiecte de cooperare şi sectorul TV, le-a propus un plan de colaborare durabilă, în vederea realizării unei serii de filme despre fenomenul migraţiei. Franco Nero, vestitul actor italian, a declarat: “Acest film trebuie vizionat de toată lumea”. Unii italiani veniţi să-l vadă nu ştiau nimic despre Moldova, însă au făcut cunoştinţă cu cinematografia moldovenească.
„E un film despre care se vorbeste foarte mult aici in Europa, si care a fost inalt apreciat in Parlamentul Europei. Am simţit un fior rece pe spate, când am aflat despre tema tratată în filmul Dumneavoastră. Mulţumim că s-a găsit cineva sa bată clopotele. E o urgentă problemă a copiilor abandonaţi... Mulţi am dorit să vedem acest film, ne adresăm cu rugămintea de a Vă reîntoarce în Italia. Filmul Va ajuta să sensibilizăm inimele împietrite a moldovenilor. Vă rugăm să traduceţi filmul in italiană, să putem invita un public de diferite etnii, şi chiar italienii care Vă respectă şi Vă apreciază”, scrie Tatiana Nogailic din Asociaţia Assomoldave.
„Vă felicit din suflet pentru succesele care le-a obţinut filmul D-Voastra "Arrivederci" şi mă bucur mult de răsunetul avut în Occident. Când Asociaţia Culturală Dioniso mi-a vorbit despre Dumneavoastră şi m-a întrebat, dacă doresc să colaborez la promovarea şi prezentarea filmului Dumneavoastră la Milano, am raspuns DA, cu multă bucurie”, se arată în scrisoarea ex-Consulului Onorific al Republicii Moldova în Italia, Maria Vittoria Jonutas Puscasiu.Primele proiecţii vor avea loc la Chişinău, la cinematograful Odeon, între 12 şi 15 februarie, la orele 16.00 şi 18.00. Biletele sunt puse în vânzare în casele cinematografului, la preţul de 20 lei. Reamintim că filmul abordează o altă latură a fenomenului de migraţie, decât cea economică, şi anume drama copiilor rămăşi fără părinţi şi nevoiţi să se descurce de unii singuri. Pelicula a fost realizată de către compania „Prim-Plan Studio”: regizorul Valeriu Jereghi, autorul de scenariu și regizorul secund Ana Barduc, responsabilul de scenografie Andrei Mudrea, montorul Andrei Băluţă, directorul de film Mihai Dănilă, asistentul regizorului Oleg Grinko şi fotograful Olga Pudnev
http://ambasada.it/index.php?showtopic=7041&mode=linear
Filmul „Arrivederci” are nevoie de sprijin pentru a fi prezentat în Moldova
Ediţia de Vineri Nr.200911 din 13 februarie 2009
Regizorul Valeriu Jereghi şi echipa de creaţie a filmului artistic „Arrivederci” au revenit zilele acestea la Chişinău, după turneul european. Filmul a fost proiectat la sediul Parlamentului European, la 26 ianuarie. Turneul a inclus oraşele Bruxelles (Belgia), Paris (Franţa), Lisabona (Portugalia) şi Roma (Italia).
La Paris, echipa de creaţie a avut întrevederi la sediul Organizaţiei Internaţionale a Francofoniei, unde responsabilul pe proiecte de cooperare şi sectorul TV, Paul Coffie, a propus un plan de colaborare de durată, în vederea realizării unei serii de filme despre fenomenul migraţiei. La Roma, producătorul italian Francesco Gagliardi, prezent la proiecţia peliculei, a propus realizarea unei coproducţii moldo-italiene. Regizorul italian Carlo Fusco şi-a propus susţinerea în promovarea filmului la unul din canalele de televiziune SKY şi la mai multe festivaluri cinematografice din Italia. Unul din actorii prezenţi, Franco Nero, a declarat că filmul trebuie vizionat „de toată lumea”. Primăvara curentă, filmul va fi prezentat la un festival în Milano (Italia).
Reacţii numeroase din partea diasporei
Echipa de creaţie a rămas impresionată de reacţia comunităţilor de basarabeni din străinătate. „Lacrimi şi aplauze – aceasta a fost reacţia moldovenilor noştri europeni la filmul „Arrivederci”. O femeie a spus, în discuţiile de după proiecţie, că merge acasă cu prima ocazie”, a afirmat Valeriu Jereghi. Regizorul a fost deja invitat să prezinte filmul la Congresul cetăţenilor moldoveni stabiliţi în străinătate, care va avea loc în luna martie la Roma. Valeriu Jereghi a spus că în ultimele zile a primit zeci de mesaje de la cetăţenii moldoveni aflaţi peste hotare cu solicitarea de a proiecta filmul în ţările europene. „E un film despre care se vorbeşte foarte mult aici, în Europa, şi care a fost înalt apreciat la Parlamentul European. Am simţit un fior rece în spate când am aflat despre tema tratată în filmul Dvs. Mulţumim că s-a găsit cineva să bată clopotele. E o problemă urgentă a copiilor abandonaţi... Mulţi am dorit să vedem acest film, ne adresăm cu rugămintea de a Vă reîntoarce în Italia”, scrie preşedinta Asociaţiei „Assomoldave”, Tatiana Nogailic.
Turneul naţional al filmului
Filmul poate fi vizionat la Cinematograful Odeon, în perioada 12-15 februarie, după care echipa de creaţie intenţionează să promoveze filmul într-un turneu naţional, inclusiv în regiunea transnistreană. Regizorul a admis că, în unele cazuri, proiectarea filmului a fost condiţionată de susţinerea unui partid sau altul. El a spus că pentru realizarea turneului naţional este nevoie de sprijinul statului şi a solicitat ca filmul să fie prezentat şi de posturile de televiziune cu acoperire naţională. Filmul a fost realizat, afirmă regizorul, pe banii echipei de creaţie, evitând să menţioneze care a fost bugetul. „Arrivederci” prezintă istoria a doi copii rămaşi singuri acasă, după ce mama lor a plecat în Italia. Filmările au avut loc în satul Butuceni, unde se află şi muzeul Asociaţiei „Andromeda” al artistului plastic Andrei Mudrea, scenograful şi unul din actorii „neprofesionişti” din „Arrivederci”, după cum a spus Valeriu Jereghi. Între metodele originale ale artistului plastic de a sprijini educaţia copiilor din sat se numără lecţiile de artă plastică, dar şi de engleză, informatică etc., improvizate, organizate de turiştii care vin să viziteze muzeul, la care asistă copiii din sat. „E plăcut, pentru că lumea se simte utilă. Este o mare bucurie pentru copii – asta îi face şi mai fericiţi. Este un lucru bun şi pentru copii, şi pentru ceilalţi din jurul lor. Nu trebuie mult ca să bucuri un sufleţel – puţină atenţie, un sfat…”, a spus Andrei Mudrea.
Filmul a obţinut Grand Prix la Teleforumul Euroasiatic din Moscova, în noiembrie 2008.http://www.flux.md/editii/200911/articole/5660/Ecaterina DELEU
Filmul „Arrivederci” are nevoie de sprijin pentru a fi prezentat în Moldova.
Ediţia de Vineri Nr.200911 din 13 februarie 2009Regizorul Valeriu Jereghi şi echipa de creaţie a filmului artistic „Arrivederci” au revenit zilele acestea la Chişinău, după turneul european. Filmul a fost proiectat la sediul Parlamentului European, la 26 ianuarie. Turneul a inclus oraşele Bruxelles (Belgia), Paris (Franţa), Lisabona (Portugalia) şi Roma (Italia).
La Paris, echipa de creaţie a avut întrevederi la sediul Organizaţiei Internaţionale a Francofoniei, unde responsabilul pe proiecte de cooperare şi sectorul TV, Paul Coffie, a propus un plan de colaborare de durată, în vederea realizării unei serii de filme despre fenomenul migraţiei. La Roma, producătorul italian Francesco Gagliardi, prezent la proiecţia peliculei, a propus realizarea unei coproducţii moldo-italiene.
Regizorul italian Carlo Fusco şi-a propus susţinerea în promovarea filmului la unul din canalele de televiziune SKY şi la mai multe festivaluri cinematografice din Italia. Unul din actorii prezenţi, Franco Nero, a declarat că filmul trebuie vizionat „de toată lumea”. Primăvara curentă, filmul va fi prezentat la un festival în Milano (Italia).Reacţii numeroase din partea diasporeiEchipa de creaţie a rămas impresionată de reacţia comunităţilor de basarabeni din străinătate.
„Lacrimi şi aplauze – aceasta a fost reacţia moldovenilor noştri europeni la filmul „Arrivederci”. O femeie a spus, în discuţiile de după proiecţie, că merge acasă cu prima ocazie”, a afirmat Valeriu Jereghi. Regizorul a fost deja invitat să prezinte filmul la Congresul cetăţenilor moldoveni stabiliţi în străinătate, care va avea loc în luna martie la Roma.
Valeriu Jereghi a spus că în ultimele zile a primit zeci de mesaje de la cetăţenii moldoveni aflaţi peste hotare cu solicitarea de a proiecta filmul în ţările europene. „E un film despre care se vorbeşte foarte mult aici, în Europa, şi care a fost înalt apreciat la Parlamentul European. Am simţit un fior rece în spate când am aflat despre tema tratată în filmul Dvs. Mulţumim că s-a găsit cineva să bată clopotele. E o problemă urgentă a copiilor abandonaţi... Mulţi am dorit să vedem acest film, ne adresăm cu rugămintea de a Vă reîntoarce în Italia”, scrie preşedinta Asociaţiei „Assomoldave”, Tatiana Nogailic.
Turneul naţional al filmuluiFilmul poate fi vizionat la Cinematograful Odeon, în perioada 12-15 februarie, după care echipa de creaţie intenţionează să promoveze filmul într-un turneu naţional, inclusiv în regiunea transnistreană. Regizorul a admis că, în unele cazuri, proiectarea filmului a fost condiţionată de susţinerea unui partid sau altul. El a spus că pentru realizarea turneului naţional este nevoie de sprijinul statului şi a solicitat ca filmul să fie prezentat şi de posturile de televiziune cu acoperire naţională.
Filmul a fost realizat, afirmă regizorul, pe banii echipei de creaţie, evitând să menţioneze care a fost bugetul. „Arrivederci” prezintă istoria a doi copii rămaşi singuri acasă, după ce mama lor a plecat în Italia. Filmările au avut loc în satul Butuceni, unde se află şi muzeul Asociaţiei „Andromeda” al artistului plastic Andrei Mudrea, scenograful şi unul din actorii „neprofesionişti” din „Arrivederci”, după cum a spus Valeriu Jereghi. Între metodele originale ale artistului plastic de a sprijini educaţia copiilor din sat se numără lecţiile de artă plastică, dar şi de engleză, informatică etc., improvizate, organizate de turiştii care vin să viziteze muzeul, la care asistă copiii din sat. „E plăcut, pentru că lumea se simte utilă. Este o mare bucurie pentru copii – asta îi face şi mai fericiţi. Este un lucru bun şi pentru copii, şi pentru ceilalţi din jurul lor. Nu trebuie mult ca să bucuri un sufleţel – puţină atenţie, un sfat…”, a spus Andrei Mudrea.
Filmul a obţinut Grand Prix la Teleforumul Euroasiatic din Moscova, în noiembrie 2008.Filmul „Arrivederci” porneşte în turneu prin oraşele Moldovei 2009-02-10/00:08 După ce a cules aplauze în mai multe capitale europene, filmul regizorului moldovean Valeriu Jereghi – „Arrivederci” – porneşte la 12 februarie într-un turneu naţional. Filmul „Arrivederci” prezintă situaţia copiilor abandonaţi în Moldova de către părinţii plecaţi la munca peste hotare. Doi copii de 5 şi 7 ani fac faţă sărăciei şi singurătăţii şi se cresc unul pe celălalt aşteptând ziua în care vor putea merge în Italia la mama lor. Viaţa acestor doi mici moldoveni este privită cu ochii unui italian care s-a pomenit din întâmplare în satul lor de baştină.
Parlamentarii europeni au ovaţionat filmul la 26 ianuarie. Proiecţia a avut loc în sala Parlamentului European. Ulterior, pelicula a fost proiectată la Bruxelles, Paris, Madrid, Lisabona şi Roma, inclusiv pentru numeroşii moldoveni, aflaţi acolo. „Nu ne-am propus să facem o analiză a situaţiei social-politice din R. Moldova. Am mers în turneul european pentru a trezi emoţii. În această situaţie dramatică ne aflăm nu numai noi, dar şi alte ţări europene”, - a declarat pentru Info-Prim Neo Valeriu Jereghi. Regizorul spune că filmul său are un caracter universal: „În Italia filmul a fost proiectat în limba română şi subtitrat în engleză. A fost apreciat şi aplaudat şi de cei care nu cunosc nici una din aceste limbi. Este un film de contact al tuturor naţionalităţilor”, a menţionat regizorul moldovean. În ţările Uniunii Europene echipa de creaţie a filmului a întâlnit moldoveni care muncesc peste hotare. „Fiecare dintre ei au o anumită tangenţă cu drama personajelor din film.
Fiecare a lăsat pe cineva acasă”, - spune regizorul. Moldovenii au urmărit cu lacrimi în ochi pelicula. La Roma o femeie cu doi copii lăsaţi în Moldova, a spus printre lacrimi, că nu vede acum altă soluţie decât să se întoarcă acasă. „Nu vrem să le stricăm viaţa celor care s-au aranjat bine acolo, dar nu putem să ne autodistrugem, să dispărem ca naţiune, fiindcă relaţiile de rudenie ţin, de fapt, această ţară. Cei plecaţi uită de biserica ortodoxă şi trec la catolicism, se răcesc relaţiile dintre copii şi părinţi”, -precizează regizorul. La întoarcerea echipei din turneul prin ţările UE, filmul urmează să fie proiectat şi în cinematografele din R. Moldova. La Chişinău filmul va fi proiectat în perioada 12-15 februarie. La cinematograful „Odeon” vor avea loc câte două proiecţii pe zi, la ora 16.00 şi 18.00.
Filmul va fi proiectat în limba română şi subtitrat în rusă. Biletele sunt deja în vânzare. La fiecare vizionare va avea loc şi o întâlnire a spectatorilor cu echipa de filmare. În perioada 17-28 februarie, se preconizează proiecţii în oraşele Soroca, Edineţ, Călăraşi, Bălţi, Ungheni, Străşeni, Leova, Cahul, Bender, Tiraspol. „Unica dificultate pentru desfăşurarea acestui turneu este perioada electorală în Moldova. Unele persoane şi-ar dori să folosească filmul în lupta lor politică” , menţionează Valeriu Jereghi. Filmul nu are nimic comun cu politica, subliniază regizorul: „Este un film despre o mare dragoste a copilului faţă de mama lui. Atunci când mama este plecată, această dragoste mai rezistă un pic din instinct biologic, dar odată cu trecerea timpului, acest instinct se topeşte. Scopul turneului naţional este de a preveni această dramă”. Arrivederci” a obţinut Marele Premiu al Forumului Euroasiatic de la Moscova, în luna noiembrie a anului trecut.
Film "Arrivederci" regia di Valeriu Jereghi.
E' stato presentato per la prima volta in Italia il film moldavo "Arrivederci" diretto dal regista Valeriu Jereghi già premiato nel mese di noembre 2008 Grand Prix Forum Euroasiatic MOSCOVA.. Regista autore di svariate pellicole e vincitore Premiul juriului Sant-Rafaele (Franta) Cannes-93, selectie oficiala "UN SERTAIN REGARD" 1993 Presentazione sponsorizzata dal produttore cinematografico Francesco Gagliardi ( produttore del lungometraggio " prigioniero di un segreto" diretto da Carlo Fusco) Nella sala presenti il regista del film Valeriu Jereghi e il direttore della fotografia , ospiti il regista Carlo Fusco , l'attore internazionale Franco Nero e l'attore Antonio Cupo.. Un film-verità che racconta il dramma di due bambini lasciati da soli in Moldavia dai genitori emigrati in Italia per cercare fortuna...Racconta il regista Jereghi che trattasi purtroppo di una realtà del suo paese e di molti altri paesi dell'Europa dell'Est. .Pellicola apprezzata dall'attore Franco Nero che conosce molto bene la realtà di questi paesi , interessante per il regista Fusco il bianco e nero che caratterizza tutto il film. Per Gagliardi un film commovente.
http://www.fainotizia.it/2009/02/03/film-arrivederci-regia-di-valeriu-jereghi
Валерий Жереги: «Сценарий моего фильма допишут сами зрители»
Молдавский кинорежиссер рассказал, в чем причина успеха его новой картины .«Arrivederci» о молдавских трудовых мигрантах в Италии.«Любовь ребенка к матери вызвала у меня сочувствие»-
Валерий, почему ты решил снимать фильм о наших гастарбайтерах в Италии? Неужели не боялся обвинений в коньюктурщине?
- Это фильм о любви детей к своей матери. Год назад мне рассказали про короткую статейку в молдавской газете о детях из села, о мальчике и девочке, чья мать работает в Италии, которые живут одни и на Пасху сами для себя испекли кулич. Меня это так тронуло и взволновало, что я тут же увидел их жизнь с утра до ночи, увидел их двоих, готовящих, а затем делящих кулич. Хотелось исследовать любовь ребенка к своей матери, которой долгое время нет рядом. Подумал: «Двух любящих существ нет рядом друг с другом. А что, если удлинится время их расставания и расстояние между ними? Сегодня это еще только драма, а завтра она приведет к трагедии. Ребенок вырастет асоциальным, замкнутым, пойдет в криминал...»Поэтому и решил рассказать о цене этой любви ребенка к матери средствами художественного кино...
Но, как оказалось, у меня такая любовь вызвала сочувствие и это встревожило меня. Как же так, думаю, именно сочувствие? Для меня это было совершенно новое ощущение, которое не хотелось принимать.Все действие показано глазами иностранца, итальянца, приехавшего на несколько дней в Молдову. Здесь он и знакомится с двумя малолетними детьми, чья мать долгое время трудится в Италии. Вот этот так называемый «второй сюжет» и продиктовал всю стилистику картины, я интуитивно нашел тот единственный метод, который был нужен фильму - стилистика фильма должна была быть максимально приближенной к жизни, с достоверным пребыванием в гуще реальной жизни, черно-белая. До сих пор некоторые зрители называют этот фильм документальным. Меня это не беспокоит. Когда фильм реалистичен и трогает за душу, и бьется сердце из-за него – это мастерство создателей фильма.
- А где нашел актера на главную роль?
- В Старом Орхее, в селе Бутучены. Я сразу решил, что снимать буду именно там. Чем не Италия? Все продиктовал сам фильм. Для ребенка мама и Италия одно целое, синонимы... Мы пошли в сельскую школу и нашли 7-летнего Ионела Бабенко и его пятилетнюю сестру Михаелу. Что интересно, эти детишки — из вполне благополучной крестьянской семьи. Родители работают дома, малыши в окружении бабушек, есть свое крепкое хозяйство, виноградник, корова, лошади...Приходилось ребенка ставить в такие условия, чтобы он неосознанно ощущал то, что испытывают его сверстники, лишенные родительской любви и ласки. Оттого что Ионел чувственный ребенок, и мне и ему это давалось нетрудно. Но я и моя съемочная группа с самого начала верили, что переживания и страдания этого маленького персонажа пробудят у сочувствующих ноту оптимизма - несмотря ни на что, этот народ выживет. Хочется верить, что наш народ вернется в собственную страну. Мальчик, лишенный мамы, уехавшей на заработки в далекую страну, умеющий в своем малом возрасте преодолевать житейские трудности, содержать хозяйство и дом, заботится о своей младшей сестренке, чувствовать красоту— герой нашего времени. Это очень оптимистичная картина!«Сценарий допишут сами зрители»
- Ты показал «Arrivederci» в Европарламенте перед тамошними депутатами...
- Сначала я отвез картину на XI Евразийский телефорум в Москву, где она получила Гран-при. Изначально я должен был «жюрить» на этом кинофестивале, но мне сказали: «С такой картиной надо участвовать, а не сидеть в кресле жюри!» Затем европарламентарии пригласили картину для просмотра и обсуждения этой больной для многих стран проблемы. После показа были аплодисменты и слезы. Во время обсуждения парламентарии говорили: «Молдова — первая страна, которая открыто и интеллектуально подняла сложную и актуальную для многих европейцев проблему брошенных детей средствами художественного кино - правдивого, эмоционального и чувственного». И в более развитых странах тоже сталкиваются с этой проблемой. Все рядом происходит. Нелегальные эмигранты занимают чужие рабочие места, налоги не платят, нарушают местные законы, растет преступность. Люди в тех благоустроенных странах чувствуют дискомфорт и опасность, они не уверены в завтрашнем дне. Они беспокоятся, что в их благополучной стране, необустроенный мигрант обязательно превратится в преступника. Люди там в тревоге...
Затем мы показали картину в Париже для членов Ассоциации молдавских студентов, в Лиссабоне и Риме — для молдавской диаспоры. Фильм приняли отлично, равнодушных не было, просили сделать все возможное, чтобы вся Молдова посмотрела эту картину – может, после просмотра фильма кто-то и откажется уехать в неизвестность, оставляя детей одних. После показа в Риме наша соотечественница в слезах сказала: «У меня пятеро детей на Рродине...И что мне теперь делать? С первой же возможностью уеду домой». Когда-то в Молдове она учительницей работала...- Знаю, что фильм ты снимал на собственные средства...
- Я не просил помощи от государства, хотя, теперь считаю, что зря этого не сделал. Без господдержки я не могу прокатывать фильм по стране. Вот в кинотеатре «Одеон» за четыре дня состоялось 10 показов. В последние два дня зал — битком, билеты мигом раскупали, люди стояли и сидели в проходах... Люди приезжали из районов, чтобы фильм увидеть. Им позвонили родственники из Италии и рассказали про фильм.Кстати, по многочисленным заявкам встреча с творческой группой и демонстрация фильма «Arrivederci» с русскими субтитрами еще состоится в кинотеатре «Одеон» 21 и 22 февраля в 16.00 и 18.00.Задача художественного произведения - затронуть струны наших душ. А решать проблему должны те, кому народ доверил свою жизнь и ее безопасность. Знаю, что немало делается в Молдове для защиты прав рабочих мигрантов, действуют центры защиты брошенных детей, знаю, что это трудное дело. Это не только проблема Молдовы, это проблема почти всех стран Восточной Европы. Народ должен консолидироваться, отнестись с пониманием и добротой, чтобы ее решить. Мы сами себя должны спасти. Надо по-хозяйски, как крестьяне, сесть и решить, а что же нам всем делать-то? Не надо бояться фильма, он не очерняет Молдову, наоборот! Он дает нам еще один шанс для самосохранения. У нас все получится, может, не завтра, а через годы. Все можно поправить. Сценарий этой картины еще не завершен, концовку будут дописывать сами зрители. Фильм полностью окажется готов лишь тогда, когда наши семьи воссоединятся в родном доме.Я и моя группа давно готовы снять значимую для Молдовы художественную картину «Перелетные птицы». Все готово - киносценарий, съемочная группа, подобраны актеры, выбрана натура, составлена производственная смета... Действие фильма происходит в 1941 году в молдав-ском селе. Это фильм о любви трех сестер к трем солдатам того времени — советского, немецкого и румынского. Уверен, что это может быть лучшим моим фильмом. Те, кто читали сценарий, в восторге от него. За границей готовы к совместному сотрудничеству, а вот в Молдове, в министерских инстанциях, в каких-то комиссиях более года лежит этот замечательный кинопроект и никто его даже прочитать не удосужился. Жаль, если так и не смогу снять фильм, который прославил бы страну, без ложной патетики говорю!Очень хочется верить, что, кто-то когда-нибудь скажет – и в Молдове нужно ценить художника, пока он… жив.
Flux de ştiri
Filmul „Arrivederci” din Bruxelles la Roma via Paris
Proiecţia filmului „Arrivederci”, realizat de regizorul moldovean Valeriu Jereghi, a devenit subiect de discuţie şi admiraţie în mai multe capitale europene.
La Paris, regizorul şi tematica filmului au fost prezentate publicului spectator de către Violeta Griţcan, care reprezintă Grupul de Iniţiativă Culturală - Connexion Moldavie, apreciind măiestria şi poziţia civică a echipei de filmare.
Valeriu Jereghi a mulţumit celor care au făcut posibilă prezentarea filmului în capitala Franţei, menţionând că este vorba de a patra proiecţie publică, precedenta fiind la Bruxelles, în sala Parlamentului European: „A fost o mare fericire pentru mine să aflu că “Arrivederci” este unicul film artistic din Europa, despre copiii abandonaţi în urma traficului de fiinţe umane”. “Un film cu emoţii ar putea rezolva mai multe probleme decât un corp diplomatic, de aceea sunt convins că pelicula trebuie să fie vizionată de cât mai mulţi moldoveni, în primul rând, de cei plecaţi peste hotare”, - a spus Valeriu Jereghi. Regizorul a comunicat că a fost plăcut surprins de multele afişe despre film amplasate în mai multe zone ale Parisului şi faptul că tinerii de acolo erau informaţi despre discuţiile anterioare cu parlamentarii europeni, inclusiv referitor la proiectul de creare a unei Asociaţii internaţionale, care ar susţine Moldova în drama sa legată de copiii abandonaţi şi traficul de fiinţe, dar şi Ucraina, Serbia, România şi alte ţări.
Potrivit Violetei Griţcan, la sfârşitul proiecţiei, regizorul, echipa de creaţie, în special, micii actori Ion şi Mihaela Babenco, au fost răsplătiţi cu aplauze. Filmul a trezit discuţii aprinse în rândul spectatorilor, o dovadă că acesta nu lasă pe nimeni indiferent.
În prezent echipa de filmare se află în Italia, unde urmează să viziteze mai multe oraşe. O proiecţie a fost programată şi la Roma. Ina Ciubotaru, cetăţeană a Moldovei, care de opt ani se află la muncă în Italia a afirmat, că a aflat despre proiecţia filmului şi prezenţa echipei în Italia din internet. „Noi, cei migraţi în Italia, ne-am solidarizat cu toţii, ca să asistăm la proiecţia acestui film, care reflectă durerile naţiunii noastre. Suntem de părerea că filmul acesta ar trebui să apară şi la ecranele de acasă, fiindcă este problema şi a celor plecaţi, dar şi a celor de pe loc”, - susţine Ina Ciubotaru.
Deputatul Partidului Democrat Igor Klipii a propus luni, 2 februarie, Parlamentului Republicii Moldova să vizioneze în şedinţa plenară de marţi filmul „Arrivederci”. „Propun să vizionăm cu toţii acest film, ca să putem pleca în campania electorală având un subiect de primă importanţă deja analizat”, - a spus Klipii. Propunerea deputatului PD nu a fost supusă votului de către preşedintele Parlamentului Marian Lupu, pe motiv că nu există un proiect de hotărâre în acest sens. Lupu a spus, totuşi, că nimic nu împiedică deputaţii să vizioneze pelicula în cadrul şedinţelor fracţiunilor.
În acest context, regizorul Valeriu Jereghi a specificat că este deschis spre colaborare cu parlamentarii moldoveni. „Noi nu suntem ataşaţi de vreun partid politic, noi promovăm interesele ţării”, - a declarat Jereghi.
La întoarcerea echipei din turneu prin ţările UE, filmul urmează să fie proiectat şi în cinematografele din Moldova, în perioada 12-15 februarie. Proiecţia va fi în limba română, titrat în rusă.
Subiectul lungmetrajului „Arrivederci” este o poveste adevărată despre drama a doi copii, a căror mamă este plecată la muncă peste hotare. Cei doi copii există în realitate într-un sat din centrul Moldovei.
Arrivederci a obţinut Marele Premiu al Forumului Euroasiatic de la Moscova în noiembrie, anul trecut.
Neîmpăcat cu sine şi cu lumea.În cinematografie nu totul depinde de talent şi de bunele intenţii, şi nici de tema abordată, ci şi de cei care apreciază, finanţează creaţia, de echipa adunată în jurul tău.
Chiar de la primele pelicule ale sale Valeriu Jereghi a încercat şi de multe ori a reuşit să aducă pe ecran un pitoresc şi un lirism aparte, care îl evidenţiau printre alţi regizori de la noi. Avîndu-i înaintaşi, dar şi colegi, pe scriitorii-regizori Emil Loteanu, Vlad Ioviţă, Gheorghe Vodă, Iacob Burghiu, Anatol Codru, el şi-a găsit poteca sa cu freamătul si culorile sale.
Abia mai tîrziu aveam să aflu că scenariile pe care le scrie au şi însuşiri literare, sînt texte de proză bună şi nu numai materie primă cinematografică. Unele crîmpeie din cunoscutul său film Cucostîrcul cu Margareta Terehova în rolul central, care a obţinut cîteva premii importante în Germania, Grecia, apoi Iona distins la Tbilisi, Costineşti şi la Cannes, Desidentul, Şi va fi au stilul lor aparte, se deosebesc substanţial unul de celălalt prin tematica abordată, materialul uman utilizat şi (parcă se putea altfel!) prin natura filmată. Fără să imite pe cineva, Valeriu Jereghi îşi croia postata sa de ogor pe care o lucra cu pricepere şi iscusinţă.
Peliculele lui au ceva din structura interioară şi exterioară a codrilor din care vine autorul, dar el merge mai departe, nu plăteşte tribut pitorescului de care vorbeam, ci îşi plasează protagoniştii în situaţii ce depăşesc acest spaţiu bucolic.
Atunci cînd învăţa la renumitul VGIK de la Moscova, Valeriu a făcut într-o vară o călătorie pe jos pînă la Ungheni. Prin acest amănunt vreau să argumentez nu numai setea viitorului artist de a-şi cunoaşte meleagul, ci mai ales neastîmpărul de care era cuprins încă di fragedă juneţe. Asta-i un fel de neîmpăcare poate inexplicabilă cu ceea ce a făcut şi o şansă suplimentară spre urcuşurile viitoare, care nu exclud căderile, rătăcirile, dar fac posibil şi saltul din obişnuit şi rutină.
Ultimii vreo 15 ani n-au fost nicidecum favorabili cinematografiei noastre naţionale. A rămas în trecut faima ei de odinioară. Lumea a emigrat în cele patru vînturi în căutarea unui cîştig mai bun decît cel de acasă. N-a rămas locului nici Jereghi. El a creat cîteva coproducţii cu Rusia, Romania, Germania, Franţa. Piscul în aceste căutări febrile ale lui a fost proiectul internaţional soldat cu pelicula Mirajul dragostei (2006).
Vizionîndu-l, am sesizat o mulţime de găselniţe, realizări actoriceşti, detalii surprinzătoare, scene inedite, replici scăpărătoare şi inteligente. Totuşi, dacă Mirajul dragostei era comprimat la montare cu o jumătate de oră, cîştiga mult în faţa spectatorului.
După Miraj Valeriu n-a stat cu mîinile în şolduri ca alţi colegi ai săi, ci a încercat din nou altceva decît făcuse pînă atunci – a montat la Teatrul Naţional spectacolul teatral-televizat În piele de şarpe de T. Williams după piesa Orfeu în infern. A fost o încercare de pionierat atît pentru Jereghi, cît şi pentru teatrul autohton.
Şi, dacă la noi se face prea puţin pentru dezvoltarea cinematografiei naţionale, Valeriu Jereghi şi-a creat o companie proprie de impresariat şi turnare a filmelor, care şi-a propus o colaborare cu Uniunea Cineaştilor din Rusia. Aceasta prevede turnarea unor teleseriale ruseşti pe teritoriul ţării noastre.
Avînd deja o companie proprie şi rămînînd fidel stilului şi comportamentului său, Valeriu a filmat o nouă peliculă cu mijloace financiare proprii şi cu o echipă destul de redusă numeric. Rezultatul? Punct ochit, punct lovit.
În toamna trecută a fost invitat la Teleforumul Euroasiatic, ediţia a XI, în calitate de copreşedinte al juriului. Fuseseră prezentate peste 200 de lucrări din 20 de ţări. Întrebat de colegi ce mai face, a mărturisit că a realizat o peliculă despre doi copii a căror mamă e plecată la muncă în Italia. Se numeşte Arrivederci. La insistenţa colegilor a prezentat-o şi toţi au rămas uluiţi. S-a întîmplat o minune, aşa ca-n filme. Jereghi a fost transformat în participant, iar pelicula a luat marele premiu.
Subiectul e comun multor familii de la noi. Ionel şi Mihaela Babenco din Butuceni sînt doi copii ce-şi joacă propria viaţă. Mama e plecată în Italia la cîştig şi copiii au rămas singuri. Cum le e traiul, cum se descurcă un băieţel de şapte ani şi o fetiţă de cinci – surprinde obiectivul curios şi-i arată întregii lumi. Sala a rămas cu ochii înrouraţi. Oameni care au văzut în viaţa lor filme fără număr nu-şi puteau stăpîni lacrimile...
Galina Lungu, redactorul filmului, care e şi sora regizorului, a spus că dacă măcar o singură femeie sau o familie va rămîne acasă după vizionarea peliculei, va fi o victorie a echipei de filmare. Socot că e cea mai scurtă şi mai reuşită recenzie.
Victor DUMBRĂVEANU
Iscriviti a:
Post (Atom)
