VALERIU JEREGHI: „Este un singur «juriu» – rece şi incompetent pentru aprecierea valorii umane şi artistice a acestui film – statul moldovenesc”.
Conceput ca o metaforă, pentru a reda dorul de părinţii plecaţi peste hotare, filmul „Arrivederci” adună în continuare premiu după premiu şi rămâne la fel de actual şi de durut şi peste hotarele Republicii Moldova. „Arrivederci” a reuşit să obţină premii la numeroase foruri internaţionale de film şi TV, inclusiv trei premii ale Concursului televizat ”Erasmus EuroMedia”, acordate de către Societatea Europeană pentru Educaţie şi Comunicare din Viena, Marele Premiu al Teleforumului Euroasiatic de la Moscova, trei premii la Festivalul Internaţional de filme de la Berdeansk, Ucraina.
Lista distincţiilor a fost completată de Premiul Absolut pentru mediametraje al prestigiosului Festival de la Salerno, unul dintre cele mai vechi festivaluri de film din Italia, Premiul pentru cea mai bună regie a Festivalului Internaţional de Film de la Harkov, dedicat drepturilor omului „Stupeni 2009”, Marele Premiu al festivalului filmului patriotic ,,Kinotur” din Jitomir, Premiul special al juriului la festivalul “Algidus Art Film Festival” Roma, Premiul I la festivalul “Identita Film Festival”, Roma, Italia.
În prezent, echipa filmului numără al 15-lea premiu pe care îl adaugă în palmares – toate în ţări străine şi nici unul acasă. În plus, regizorul filmului, Valeriu Jereghi, s-a învrednicit recent de „Premio Italia 2011” pentru activitatea sa semnificativă în arta cinematografică a Republicii Moldova şi, în particular, pentru filmul „Arrivederci”. Ceremonia de decernare a avut loc la Filarmonica Naţională, în cadrul unui spectacol de muzică italiană şi moldovenească, organizat de către Camera de Comerţ şi Industrie Moldo-Italiană în cinstea celebrării protectorului Italiei, Sf. Francesco de Assisi.
„Premio Italia” este înmânat personalităţilor din Moldova şi din Italia care contribuie la consolidarea relaţiilor moldo-italiene.
Despre filmul „Arrivederci”, despre cinematografia moldovenească şi planurile de viitor, dar şi despre ce şanse are realitatea moldovenească să devină artă, discutăm astăzi cu maestrul Valeriu Jereghi.
- De la lansarea lui şi până acum, filmul „Arrivederci” se bucură în continuare de succes, învrednicindu-se de diverse premii, în special este apreciat în Italia. Cum aţi reuşit să atingeţi coardele sentimentale ale italienilor cu acest film? Prin ce i-aţi cucerit?
- Nu am activat în cadrul vreunui program ca să fie dusă o evidenţă a premiilor. Filmul a fost realizat pornind de la inspiraţia de moment, era vorba de o temă care mă preocupa în mod special în acea perioadă. Trebuie însă să fac o mărturisire, nu sunt eu singurul autor al acestui film, meritele nu-mi aparţin exclusiv mie. Responsabili de impactul acestui film sunt, deopotrivă, toţi cei care au guvernat şi au „parlamentat” această ţară timp de două decenii. Toate aplauzele şi premiile acestea le sunt adresate şi lor, au şi ei meritul lor. Am realizat acest film într-o stilistică bine cunoscută mie şi pe care o preţuiesc în mod deosebit – neorealismul italian, care a constituit o pagină importantă în dezvoltarea culturii italiene de după război. Şi Italia a trecut prin această dramă pe care o trăim noi acum – migraţia populaţiei în căutarea mijloacelor pentru existenţă. De fapt, acest film a venit mai mult spre noi decât de la noi, e vorba de o metaforă prin care am vrut să atenţionez cât de mult ne iubesc pe noi copiii, părinţii lor, şi cât de dureros le este să se despartă de noi. Am realizat acest film pentru a vorbi despre o mare dragoste a unui copil faţă de mama lui. Noi am ajuns într-un moment în care ne-am pomenit cu o generaţie „Arrivederci” şi cinematografia nu poate fi indiferentă faţă de acest fenomen.
- O temă care nu cunoaşte naţionalitate?
- E firesc ca atunci când realizezi un film să apară dorinţa să-l expui la concursuri şi festivaluri internaţionale, ca să poţi urmări impactul lui. Atunci când realizăm ceva doar pentru noi, nu înţeleg care este rostul acestor realizări pe bani publici. Noţiunea de „film naţional” şi-a pierdut de mult din actualitate şi nu-i înţeleg pe cei care insistă pe ea. Cinematografia moldovenească nu mai există şi nu văd justificarea celor care luptă pentru întoarcerea acestui slogan, cred că, mai degrabă, este o modalitate de a scoate bani din bugetul public. Când spun asta, nu mă refer numai la calitatea producţiilor realizate în ultima perioadă, ci şi la tendinţele actuale. Este inutil să mai faci filme cu pseudodramaturgie bazată numai pe frumuseţea flăcăilor cu pălărie şi floare la ureche. Nu mai interesează pe nimeni astăzi în Europa sau în altă parte a lumii filme artistice despre coloritul naţional. Se pune accent pe mesaj, pe acţiune, actualitate, pe noutate, pe anumite calităţi umane, pe personalitate, pe ceva reprezentativ ca valoare umană. Consider că există posibilitatea de a reanima arta cinematografică în Republica Moldova printr-o politică adecvată a Ministerului Culturii, schimbarea activităţii Studioului “Moldova-Film“, prin schimbarea structurii Uniunii Cineaştilor, prin suportul studiourilor particulare, prin colaborări cu studiouri din Europa. Îmi pare rău să recunosc acest lucru, dar având posibilitatea să petrec mult timp peste hotare şi fiind în relaţii profesionale bune cu mulţi cineaşti recunoscuţi pentru talent şi măiestrie în toată lumea, nu mă trage inima să le fac invitaţie să vină în Republica Moldova pentru realizări comune, deoarece ştiu care este starea noastră de fapt la Moldova-Film, la Uniunea Cineaştilor şi la Ministerul Culturii. Noi existăm încă într-un sistem sovietic: cineva este obligat să ne finanţeze, cineva este obligat să ne ocrotească, să ne promoveze, cineva este obligat să scrie despre noi frumos şi bine, cineva este obligat să muncească, iar noi să ne trecem doar numele în titrele producţiei.
„Ne-am pomenit cu o generaţie „Arrivederci” şi cinematografia nu poate fi indiferentă faţă de acest fenomen”
- Revenind la tema filmului „Arrivederci”, săptămâna asta producţia a primit al 15-lea premiu.
- Da, este vorba de 15 premii internaţionale clasa A, adică Grand Prix-uri, premii pentru cel mai bun film, pentru cea mai bună regie, cel mai bun operator. Băiatul de 7 ani care a interpretat rolul principal a obţinut premiul pentru cel mai bun rol masculin la un festival internaţional. Viaţa de festival a unui film este de un an de zile, „Arrivederci” aduce premii al treilea an consecutiv, chiar dacă, de cele mai multe ori, este prezentat la festivaluri la categorii în afara concursului. Juriile însă nu se încumetă să nu menţioneze cu premii speciale acest film. Este un singur «juriu» – rece şi incompetent pentru aprecierea valorii umane şi artistice a acestui film – statul moldovenesc.
„Cinematografia moldovenească nu mai există”
- Veţi continua tematica filmelor sociale?
- Timp de trei ani am muncit la subiectul unui film - „Păsări călătoare”. Era preconizat să fie o coproducţie moldo-italiană. Italienii au pus condiţia să contribuie şi Republica Moldova financiar la această producţie. Drepturile asupra filmului urmau să aparţină Republicii Moldova. Dar nu am reuşit să obţinem o finanţare de la Ministerul Culturii din Republica Moldova şi proiectul a fost suspendat. Este vorba despre o istorie documentară cutremurătoare a unui copil, născut de o imigrantă moldoveancă peste hotare, care moare şi copilul rămâne nelegalizat. O fiinţă vie, neajutorată, într-un stat străin, pentru care se dă o luptă aprigă: unii vor să-l aducă acasă, alţii vor să-l vândă pentru organe şi, într-un final, e nevoie ca toţi să-şi unească puterile pentru a decide soarta acestui copil. Este iarăşi un subiect foarte actual şi prin realizarea lui vreau să scot în evidenţă toate laturile fiinţei umane şi regulile după care se acţionează în societatea de astăzi. Şi mă doare să spun şi aici, chiar dacă este un subiect durut şi care ne priveşte, Republica Moldova nu a manifestat interes pentru această temă când m-am adresat după susţinere pentru a realiza un film pe acest subiect. Eu am realizat filmul „Arrivederci” pe cont propriu, nu am avut susţinere de la stat, ONG sau altă structură, dar vă rog să mă credeţi, pentru o altă peliculă pe cont propriu nu mai am forţe. Lucrez doar la proiecte fără să am, deocamdată, posibilitatea să le pun în practică în propria ţară. Mai lucrez acum la un proiect, un subiect care iarăşi mă preocupă foarte mult – „Amore e guerra” („Dragoste şi război”), o istorie despre Moldova în anul 1941. Este vorba de un proiect internaţional la care vor să participe mai multe ţări şi, din nou, din cauza lipsei de atenţie din partea Republicii Moldova pentru realizarea acestui mare film, în regia lui Valeriu Jereghi, un film care îşi propune să spună Europei care este ideea noastră naţională, cum, cu ce şi cu cine venim în Europa - deocamdată, nu s-a hotărât unde, în care ţară vom realiza acest proiect, ce paşaport va avea acest film moldovenesc...
- În acest caz, cred că, în curând, vom avea ocazia să discutăm şi despre alte realizări şi premii?
- Mie îmi pare rău să recunosc, dar sunt într-o perioadă dificilă, sunt singur, trebuie să răspund colegilor din străinătate pentru toate şi ca regizor, ca producător, şi pentru preşedintele Uniunii Cineaştilor, şi pentru ministrul Culturii, prim-ministru şi preşedinte de ţară. În spatele meu nu am pe nimeni. Unde merg, trebuie să mă prezint şi oficial, în numele ţării pe care o reprezint. Îmi asum singur toate responsabilităţile.
- Copiii care evoluează în filmul „Arrivederci” - cum v-a fost să lucraţi cu ei?
- Nu e prima experienţă de acest gen. Şi când am făcut filmul „Iona” am angajat mulţi neprofesionişti. În toate filmele angajez şi actori neprofesionişti, pentru că ei sunt pentru anumite roluri mai proaspeţi, dacă asta cere dramaturgia. În „Arrivederci” nici nu-mi pot imagina altă distribuţie, nu-mi imaginez să fi lucrat cu actori profesionişti, cu lumini, cu perucă, cu machiaj. E un film realist şi n-ar fi fost credibil. Cel mai mare compliment pentru profesia mea pe care l-am primit nu a fost de la juriile care au dat o notă înaltă filmului nostru. Cel mai mare compliment profesional pe care l-am primit a fost după ce am prezentat filmul „Arrivederci” în sala Parlamentului European. După vizionarea filmului a fost o oră de dezbateri, în urma discuţiilor mi-am dat seama că jumătate din sală nu a înţeles dacă este vorba de un film artistic sau un film documentar.
- Noi vă mulţumim că aţi acceptat invitaţia noastră. Vă dorim mult succes în realizarea proiectelor la care lucraţi în prezent şi sperăm să ne reîntâlnim în curând să discutăm despre noi realizări.
- Vă mulţumesc!
http://www.flux.md/articole/12338/
În prezent, echipa filmului numără al 15-lea premiu pe care îl adaugă în palmares – toate în ţări străine şi nici unul acasă. În plus, regizorul filmului, Valeriu Jereghi, s-a învrednicit recent de „Premio Italia 2011” pentru activitatea sa semnificativă în arta cinematografică a Republicii Moldova şi, în particular, pentru filmul „Arrivederci”. Ceremonia de decernare a avut loc la Filarmonica Naţională, în cadrul unui spectacol de muzică italiană şi moldovenească, organizat de către Camera de Comerţ şi Industrie Moldo-Italiană în cinstea celebrării protectorului Italiei, Sf. Francesco de Assisi.
„Premio Italia” este înmânat personalităţilor din Moldova şi din Italia care contribuie la consolidarea relaţiilor moldo-italiene.
Despre filmul „Arrivederci”, despre cinematografia moldovenească şi planurile de viitor, dar şi despre ce şanse are realitatea moldovenească să devină artă, discutăm astăzi cu maestrul Valeriu Jereghi.
- De la lansarea lui şi până acum, filmul „Arrivederci” se bucură în continuare de succes, învrednicindu-se de diverse premii, în special este apreciat în Italia. Cum aţi reuşit să atingeţi coardele sentimentale ale italienilor cu acest film? Prin ce i-aţi cucerit?
- Nu am activat în cadrul vreunui program ca să fie dusă o evidenţă a premiilor. Filmul a fost realizat pornind de la inspiraţia de moment, era vorba de o temă care mă preocupa în mod special în acea perioadă. Trebuie însă să fac o mărturisire, nu sunt eu singurul autor al acestui film, meritele nu-mi aparţin exclusiv mie. Responsabili de impactul acestui film sunt, deopotrivă, toţi cei care au guvernat şi au „parlamentat” această ţară timp de două decenii. Toate aplauzele şi premiile acestea le sunt adresate şi lor, au şi ei meritul lor. Am realizat acest film într-o stilistică bine cunoscută mie şi pe care o preţuiesc în mod deosebit – neorealismul italian, care a constituit o pagină importantă în dezvoltarea culturii italiene de după război. Şi Italia a trecut prin această dramă pe care o trăim noi acum – migraţia populaţiei în căutarea mijloacelor pentru existenţă. De fapt, acest film a venit mai mult spre noi decât de la noi, e vorba de o metaforă prin care am vrut să atenţionez cât de mult ne iubesc pe noi copiii, părinţii lor, şi cât de dureros le este să se despartă de noi. Am realizat acest film pentru a vorbi despre o mare dragoste a unui copil faţă de mama lui. Noi am ajuns într-un moment în care ne-am pomenit cu o generaţie „Arrivederci” şi cinematografia nu poate fi indiferentă faţă de acest fenomen.
- O temă care nu cunoaşte naţionalitate?
- E firesc ca atunci când realizezi un film să apară dorinţa să-l expui la concursuri şi festivaluri internaţionale, ca să poţi urmări impactul lui. Atunci când realizăm ceva doar pentru noi, nu înţeleg care este rostul acestor realizări pe bani publici. Noţiunea de „film naţional” şi-a pierdut de mult din actualitate şi nu-i înţeleg pe cei care insistă pe ea. Cinematografia moldovenească nu mai există şi nu văd justificarea celor care luptă pentru întoarcerea acestui slogan, cred că, mai degrabă, este o modalitate de a scoate bani din bugetul public. Când spun asta, nu mă refer numai la calitatea producţiilor realizate în ultima perioadă, ci şi la tendinţele actuale. Este inutil să mai faci filme cu pseudodramaturgie bazată numai pe frumuseţea flăcăilor cu pălărie şi floare la ureche. Nu mai interesează pe nimeni astăzi în Europa sau în altă parte a lumii filme artistice despre coloritul naţional. Se pune accent pe mesaj, pe acţiune, actualitate, pe noutate, pe anumite calităţi umane, pe personalitate, pe ceva reprezentativ ca valoare umană. Consider că există posibilitatea de a reanima arta cinematografică în Republica Moldova printr-o politică adecvată a Ministerului Culturii, schimbarea activităţii Studioului “Moldova-Film“, prin schimbarea structurii Uniunii Cineaştilor, prin suportul studiourilor particulare, prin colaborări cu studiouri din Europa. Îmi pare rău să recunosc acest lucru, dar având posibilitatea să petrec mult timp peste hotare şi fiind în relaţii profesionale bune cu mulţi cineaşti recunoscuţi pentru talent şi măiestrie în toată lumea, nu mă trage inima să le fac invitaţie să vină în Republica Moldova pentru realizări comune, deoarece ştiu care este starea noastră de fapt la Moldova-Film, la Uniunea Cineaştilor şi la Ministerul Culturii. Noi existăm încă într-un sistem sovietic: cineva este obligat să ne finanţeze, cineva este obligat să ne ocrotească, să ne promoveze, cineva este obligat să scrie despre noi frumos şi bine, cineva este obligat să muncească, iar noi să ne trecem doar numele în titrele producţiei.
„Ne-am pomenit cu o generaţie „Arrivederci” şi cinematografia nu poate fi indiferentă faţă de acest fenomen”
- Revenind la tema filmului „Arrivederci”, săptămâna asta producţia a primit al 15-lea premiu.
- Da, este vorba de 15 premii internaţionale clasa A, adică Grand Prix-uri, premii pentru cel mai bun film, pentru cea mai bună regie, cel mai bun operator. Băiatul de 7 ani care a interpretat rolul principal a obţinut premiul pentru cel mai bun rol masculin la un festival internaţional. Viaţa de festival a unui film este de un an de zile, „Arrivederci” aduce premii al treilea an consecutiv, chiar dacă, de cele mai multe ori, este prezentat la festivaluri la categorii în afara concursului. Juriile însă nu se încumetă să nu menţioneze cu premii speciale acest film. Este un singur «juriu» – rece şi incompetent pentru aprecierea valorii umane şi artistice a acestui film – statul moldovenesc.
„Cinematografia moldovenească nu mai există”
- Veţi continua tematica filmelor sociale?
- Timp de trei ani am muncit la subiectul unui film - „Păsări călătoare”. Era preconizat să fie o coproducţie moldo-italiană. Italienii au pus condiţia să contribuie şi Republica Moldova financiar la această producţie. Drepturile asupra filmului urmau să aparţină Republicii Moldova. Dar nu am reuşit să obţinem o finanţare de la Ministerul Culturii din Republica Moldova şi proiectul a fost suspendat. Este vorba despre o istorie documentară cutremurătoare a unui copil, născut de o imigrantă moldoveancă peste hotare, care moare şi copilul rămâne nelegalizat. O fiinţă vie, neajutorată, într-un stat străin, pentru care se dă o luptă aprigă: unii vor să-l aducă acasă, alţii vor să-l vândă pentru organe şi, într-un final, e nevoie ca toţi să-şi unească puterile pentru a decide soarta acestui copil. Este iarăşi un subiect foarte actual şi prin realizarea lui vreau să scot în evidenţă toate laturile fiinţei umane şi regulile după care se acţionează în societatea de astăzi. Şi mă doare să spun şi aici, chiar dacă este un subiect durut şi care ne priveşte, Republica Moldova nu a manifestat interes pentru această temă când m-am adresat după susţinere pentru a realiza un film pe acest subiect. Eu am realizat filmul „Arrivederci” pe cont propriu, nu am avut susţinere de la stat, ONG sau altă structură, dar vă rog să mă credeţi, pentru o altă peliculă pe cont propriu nu mai am forţe. Lucrez doar la proiecte fără să am, deocamdată, posibilitatea să le pun în practică în propria ţară. Mai lucrez acum la un proiect, un subiect care iarăşi mă preocupă foarte mult – „Amore e guerra” („Dragoste şi război”), o istorie despre Moldova în anul 1941. Este vorba de un proiect internaţional la care vor să participe mai multe ţări şi, din nou, din cauza lipsei de atenţie din partea Republicii Moldova pentru realizarea acestui mare film, în regia lui Valeriu Jereghi, un film care îşi propune să spună Europei care este ideea noastră naţională, cum, cu ce şi cu cine venim în Europa - deocamdată, nu s-a hotărât unde, în care ţară vom realiza acest proiect, ce paşaport va avea acest film moldovenesc...
- În acest caz, cred că, în curând, vom avea ocazia să discutăm şi despre alte realizări şi premii?
- Mie îmi pare rău să recunosc, dar sunt într-o perioadă dificilă, sunt singur, trebuie să răspund colegilor din străinătate pentru toate şi ca regizor, ca producător, şi pentru preşedintele Uniunii Cineaştilor, şi pentru ministrul Culturii, prim-ministru şi preşedinte de ţară. În spatele meu nu am pe nimeni. Unde merg, trebuie să mă prezint şi oficial, în numele ţării pe care o reprezint. Îmi asum singur toate responsabilităţile.
- Copiii care evoluează în filmul „Arrivederci” - cum v-a fost să lucraţi cu ei?
- Nu e prima experienţă de acest gen. Şi când am făcut filmul „Iona” am angajat mulţi neprofesionişti. În toate filmele angajez şi actori neprofesionişti, pentru că ei sunt pentru anumite roluri mai proaspeţi, dacă asta cere dramaturgia. În „Arrivederci” nici nu-mi pot imagina altă distribuţie, nu-mi imaginez să fi lucrat cu actori profesionişti, cu lumini, cu perucă, cu machiaj. E un film realist şi n-ar fi fost credibil. Cel mai mare compliment pentru profesia mea pe care l-am primit nu a fost de la juriile care au dat o notă înaltă filmului nostru. Cel mai mare compliment profesional pe care l-am primit a fost după ce am prezentat filmul „Arrivederci” în sala Parlamentului European. După vizionarea filmului a fost o oră de dezbateri, în urma discuţiilor mi-am dat seama că jumătate din sală nu a înţeles dacă este vorba de un film artistic sau un film documentar.
- Noi vă mulţumim că aţi acceptat invitaţia noastră. Vă dorim mult succes în realizarea proiectelor la care lucraţi în prezent şi sperăm să ne reîntâlnim în curând să discutăm despre noi realizări.
- Vă mulţumesc!
http://www.flux.md/articole/12338/
